Notificarea de dare în plată întocmită de notar va costa 100 de lei. Iniţiatorii legii cer scutirea de impozit a datornicilor care dau casa băncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Notificarea de dare în plată întocmită de notar, prin care datornicii anunţă instituţia de credit că transferă dreptul de proprietate asupra bunului ipotecat în schimbul stingerii a tuturor obligaţiilor, va costa 100 de lei, tarif stabilit la nivelul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România (UNNPR) şi transmis notarilor din toată ţara printr-o circulară.

„Conducerea Uniunii a şi trimis în teritoriu o circulară prin care îi indeamnă pe notari să primească notificările, stabilind şi pretul, care este de 100 de lei“, a scris pe Facebook deputatul Daniel Zamfir, iniţiatorul legii privind darea în plată. Deputatul a subliniat că depunerea notificărilor de dare în plată va sista orice obligaţie de plată către bancă pe termen nelimitat. 

Impozitarea dării în plată, încă în ceaţă

Daniel Zamfir şi avocatul Gheorghe Piperea s-au întâlnit miercuri cu reprezentanţii UNNPR pentru a discuta despre impozitul perceput debitorului la darea în plată, aceştia arătând că precizările transmise Uniunii de către Ministerul Finanţelor „nu numai că nu au clarificat lucrurile, ci i-au bagat şi mai rău în ceaţă pe notari“. 

„Precizările primite de la Ministerul Finanţelor în ultima vreme în legatura cu impozitul de 2-3% nu sunt deloc precizări pentru notari, ci cauze generatoare de confuzie. Am decis ca o clarificare oficială să fie cerută Comisiei Fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor, singura abilitată să dea interpretări oficiale ale legii fiscale“, a scris pe Facebook avocatul Piperea. Acesta susţine că acest impozit nu este datorat de debitor şi că adoptarea unei ordonanţe care să stabilească scutirea de impozit la darea în plată (în baza Legii 77/2016) ar simplifica lucrurile. Piperea susţine că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Uniunii Notarilor, a rezultat o soluţie mai simplă, preluarea impozitului de către bancă, care îl va include în contabilitate ca fiind o cheltuiala deductibilă. „În loc să se modifice Codul Fiscal, mai bine s-ar promova o modificare prin Hotărâre de Guvern a metodologiei de aplicare a art.111 din Codul Fiscal, din care să rezulte că impozitul de 2-3% va putea fi preluat de bancă, urmând a fi trecut în contabilitatea băncii cu titlu de cheltuială deductibilă. În acest fel, banca va fi co-interesată să accepte ca valoarea declarată în actul de dare în plată să fie cea apropiată de valoarea de piaţă a imobilului“, a explicat Piperea.

Deputatul Zamfir susţine că impozitul pe darea în plată ar trebui eliminat, întrucât acesta presupune o taxă pe libertate. „Nu-i vom lăsa să ia oamenilor disperaţi impozit pe necaz, pe nenorocire! Adică aşa cum se gândeau să inventeze impozite şi pentru cei fără niciun venit, nu pot să constate că nu poţi lua impozit unor oameni care prin darea în plată pierd absolut tot, îşi câştiga doar dreptul la libertate? Pot, dar nu vor“, a arătat iniţiatorul legii. 

Reamintim că Ministerul Finanţelor a precizat zilele trecute că impozitul la darea în plată se aplică, conform Codului Fiscal, la valoarea soldului creditului, acesta fiind de 2% până la o valoare de 200.000 de lei şi de 1% pentru diferenţa ce depăşeşte acest prag. 

Interpretarea Finanţelor asupra acestei chestiuni a fost însă contestată de reprezentanţii cosumatorilor, care susţin că impozitul ar trebui să se aplice la valoarea imobilului dat în plată, şi nu la soldul creditului. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend