Noi condiţii pentru Electorată: Venituri de 3.000 de lei, majorarea deducerii la 1.500 de lei şi aplicare din luna următoare rescadenţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor propune modificarea, prin lege, a ordonanţei de urgenţă privind restructurarea creditelor, prin mărirea plafonului pentru venituri de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, creşterea deducerilor de la 900 la 1.500 de lei, ceea ce ar echivala cu o reducere a ratei de 240 de lei şi aplicare din luna imediat următoare rescadenţării crediitului, nu peste doi ani.

„Proiectul de lege prevede extinderea sferei de cuprindere în schema programului, prin creşterea venitului brut cu care debitorii se încadrează, de la 2.200 lei brut la 3.000 lei brut, astfel că vor putea beneficia de schema de restructurare 1,05 milioane persoane, cu 200.000 persoane mai mult“, a declarat azi Darius Vâlcov, ministrul Finanţelor, la dezbaterea din cadrul Comisiei Buget-Finanţe de la Camera Deputaţilor pe tema creditelor în franci elveţieni.

Proiectul mai prevede ca banca să fie obligată să nu majoreze costurile creditului pe durata rescadenţării, respectiv rata dobânzii, comisioanele sau constituirea de noi garanţii.

„Dacă vor fi aprobate cu celeritate măsurile propuse, potrivit consultării cu reprezentanţii sistemului bancar, este posibil ca prevederile OUG 46/2014 îmbunătăţite să se aplice începând cu 1 martie, extistând astfel posibilitatea ca rescadenţarea să se deruleze până la 31 decembrie 2015“, a spus Vâlcov.

El a arătat că, la categoria de populaţie cu venituri reduse, gradul de îndatorare este „extrem de ridicat“, de 153% la cei cu venituri brute sub 750 lei, de 109% pentru cei cu venituri brute sub 1.150 lei, 104% la venituri brute de cel mult 1.210 lei, care au avut coplătitori pentru a fi eligibili pentru creditare.

Creditele în valută reprezintă 61% din soldul împrumuturilor pentru populaţie, de 101 miliarde lei, din care 51,8 miliarde echivalent lei au fost acordate în euro (83,8%), 0,3 miliarde echivalent lei în dolari (0,5%) şi 9,8 miliarde echivalent lei în franci elveţieni (15,7%).

Impactul bugetar pentru această măsură a fost estimat la 0,1-0,15% din PIB.

Vâlcov a menţionat că nu se opune propunerii Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare, de conversie a creditelor în franci, în lei, la cursul de la momentul contractării creditului plus maxim 20%, dacă această măsură este convenită şi agreată de băncile comerciale.

„Ar însemna un risc de două miliarde lei pentru creditele în franci, e foarte important de văzut această pierdere cum vedeţi că ar putea fi suportată de către stat. Dacă nu, trebuie să analizăm dacă băncile comerciale pot susţine această sumă de două miliarde lei“, a spus Vâlcov.

Guvernul a aprobat în vara anului trecut Electorata, însă aceasta a fost neatractivă atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi, şi niciun credit nu a fost restructurat pe baza acestui act.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani