Nike îşi retrage unele produse din China, după ce o postare a unuia dintre designeri a stârnit indignare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Undercover x Nike Daybreak

Deşi China este una dintre cele mai importante pieţe pentru Nike, dar şi un punct important pentru fabricarea produselor, compania a decis să retragă mai multe produse de pe această piaţă, după ce unul dintre designerii săi a stârnit indignare printre chinezi.

Nike a informat joi într-un comunicat că a decis să retragă de pe piaţa chineză unele produse „în baza feedback-ului primit de la clienţii chinezi”.

„Am retras un număr mic de produse din China care au fost create de un colaborator”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru CNN.

Compania americană nu a oferit mai multe detalii.

Financial Times a informat miercuri că Nike a retras o linie de încălţăminte creată în colaborare cu firma japoneză Undercover, care este condusă de designer-ul Jun Takahashi.

Pe contul de Instagram al Undercover a fost publicată o fotografie cu protestele din Hong Kong însoţită de descrierea „Fără extrădări în China. Hai Hong Kong”. Ulterior a menţionat că postarea era o părere personală şi că nu reflectă poziţia brandului. 

Unii utilizatori ai reţelelor sociale din China şi-au exprimat indignarea faţă de această postare a Undercover. Pe Weibo, versiunea chineză a Twitter, unii au promis că îşi vor arunca încălţămintea Nike. Un utilizator a postat o fotografie cu încălţămintea în coşul de gunoi.

În Hong Kong, milioane de persoane au protestat în ultimele săptămâni faţă de un proiect de lege care ar permite extrădarea infractorilor în China. Protestatarii susţin că astfel ei vor fi expuşi unui sistem judiciar incorect şi controlat de partidul comunist.

China este una dintre cele mai importante pieţe pentru Nike, fiind printre cele care se dezvoltă cel mai rapid. Este de asemenea un punct important pentru fabricarea produselor, aproximativ un sfert din produsele Nike fiind create în China în anul fiscal 2018.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare