Nicolescu: O companie din Republica Moldova ar putea prelua un pachet simbolic de acţiuni la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă pentru export de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Centrala nucleară de la Cernavodă produce 18% din energia consumată în România

Statul român doreşte ca o companie din Republica Moldova să intre în acţionariatul companiei care va opera reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, alături de Nuclearelectrica şi investitorii de la China General Nuclear Power Corp (CGN), a declarat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.

Oficialul a motivat că prin acest lucru se va putea exporta mai uşor energie electrică în Basarabia.

„Suntem în discuţii cu societatea din China. Nu am stabilit cine va fi acţionarul majoritar. Mi-aş dori ca o societate din Republica Moldova să intre în acţionariat chiar şi cu un pachet simbolic. De ce? Fiindcă un studiu al Transelectrica arată că doar cu o investiţie în Republica Moldova putem exporta peste Prut 600 de MW. În ceea ce priveşte acţionarul majoritar, este bine să găsim o soluţie din care toată lumea să câştige. Noi am investit deja la Cernavodă un miliard de dolari şi trebuie să se ţină cont de acest lucru“, a afirmat Nicolescu într-un interviu pentru România Liberă.

Proiectul reactoarelor de la Cernavodă costă 6,5 miliarde de euro, statul român investind deja în jur de un miliard de euro în apa grea şi activele realizate deja pe platformă.

Nuclearelectrica a ales recent compania chineză drept investitor, însă procedura nu este încă finalizată, urmând ca societatea de stat să continue negocierile.

Noua societate de proiect va fi constituită prin aport în bani din partea Nuclearelectrica şi a CGN, în cote de 49%, respectiv 51%. Ulterior, vor fi aduse ca aport investiţiile Nuclearelectrica de pe platforma de la Cernavodă, valoarea deja investită de EnergoNuclear – vechea firmă de proiect, plus apa grea - plătită de statul român. 

Ajutor de stat necesar pentru investiţie

După aceea, va trebui stabilit modul în care investiţia va fi finanţată. În acest moment, investiţia are nevoie de stimulente, din cauza costurilor mari. Problema este că la preţurile actuale ale energiei, proiectul nu este fezabil. Statul vrea să folosească un mecanism inventat în Marea Britanie, respectiv „contractele pentru diferenţă“. 

Mai exact, investitorul vinde energia pe bursa de specialitate OPCOM şi va primi de la bugetul statului diferenţa între preţul din tranzacţie şi cel necesar rentabilităţii. Comisia Europeană a aprobat recent acest model de contract pentru cazul Marii Britanii. 

Pe lângă contractele pentru diferenţă, mai sunt analizate şi alte posibile forme de sprijin, cum ar fi posibilitatea emiterii unor garanţii de stat sau realizarea de contracte directe de energie. Numai că statul trebuie să modifice legislaţia pentru a putea acorda aceste ajutoare, iar când va face acest lucru, tot va trebui să primească avizul Comisiei Europene. 

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare