News: Impozite mai mici la tranzacţiile cu terenuri
0Autorităţiile sud-coreene au redus nivelul impozitului pe profitul rezultat din tranzacţii cu terenuri la între 6% şi 35%, preţurile proprietăţilor comerciale din Statele Unite ale Americii au scăzut brusc în ianuarie, şi Plaza Centers investeşte în Budapesta.
Impozite mai mici la tranzacţiile cu terenuri
Autorităţiile sud-coreene au redus nivelul impozitului pe profitul rezultat din tranzacţii cu terenuri la între 6% şi 35%. Măsura se adresează deţinătorilor de proprietăţi multiple şi face parte dintr-un set de decizii destinate stimularea pieţei imobiliare.Ministerul Strategiei şi Finanţelor din Coreea de Sud a prognozat o contractare a economiei naţionale cu 2% în 2009, prima de acest gen de la criza asiatică de acum 11 ani, informează propertywire.com.
Preţuri la nivelul lui 2005
Preţurile proprietăţilor comerciale din Statele Unite ale Americii au scăzut brusc în ianuarie, potrivit agenţiei de evaluare financiară Moody`s. „Preţurile au revenit la nivelul la care erau în vara lui 2005”, spun reprezentanţii Moody`s. De asemenea, un volum atât de scăzut al tranzacţiilor pe acest segment nu s-a mai înregistrat din octombrie 2003. Proprietăţile comerciale includ segmentele rezidenţial, birouri, retail şi clădiri industriale.
Plaza Centers investeşte în Budapesta
Plaza Centers a achiziţionat, alături de un partener, 27% din proiectul Dream Island, de la CP Holdings Ltd, o companie controlată de Sir Bernard Schreier. Valoarea tranzacţiei este de 21,4 milioane de euro, potrivit europe-re.com. Plaza Centers deţinea anterior, împreună cu acelaşi partener, MKB Bank, 60% din ansamblu. Complexul Dream Island se întinde pe o suprafaţă de 350.000 de metri pătraţi construiţi şi va include 3.000 de camere de hotel, 1.000 de locuinţe, precum şi un centru comercial.