Negociatorul Liviu Pop a fost primit la Oltchim cu huiduieli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a ajuns, joi, la ora transmiterii acestei ştiri, la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde a fost întâmpinat cu huiduieli de cei aproximativ 500 de salariaţi care protestează în faţa pavilionului administrativ al unităţii, oamenii scandând "Hoţii".

Protestele continuă şi joi la Oltchim, unde peste 300 de angajaţi au ieşit încă de dimineaţă în faţa combinatului. 15 dintre salariaţi au intrat în greva foamei cerându-şi drepturile salariale restante şi demisia liderului sindical. În acelaşi timp, şapte dintre ei se află de 24 de ore în greva foamei.

CITEŞTE MAI MULT: Protestele continuă la Oltchim, sindicaliştii intră în greva foamei. Liviu Pop merge în Vâlcea pentru negocieri

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Mărturiile voluntarilor chinezi care luptă de partea Ucrainei: Mi-am dorit o viață care să însemne ceva
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău