Neel, OMV Petrom: România va deveni cel mai important producător de gaze din UE, odată cu exploatarea Mării Negre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va deveni principalul producător de gaze din Uniunea Europeană, odată cu începerea extracţiei zăcămintelor din Marea Neagră, a declarat miercuri Franck Neel, membru în Directoratul OMV Petrom, în cadrul unei conferinţe online, scrie Agerpres.

„Am început cu liberalizarea pieţei de gaze naturale, la 1 iulie 2020. A fost o iniţiativă bună, pentru a ne alinia la Uniunea Europeană şi un pas important, deoarece au existat multe dezbateri cu privire la cât de pregătită este piaţa şi de a găsi soluţii pentru ca piaţa să funcţioneze bine”, a spus responsabilul Petrom.

El s-a referit şi la finalizarea conductei BRUA, o lucrare de infrastructură importantă pentru România.

„S-a îmbunătăţit şi conexiunea cu Bulgaria şi vedem, acum, un flux de gaze între Bulgaria şi România, dar şi între Bulgaria, România şi Ucraina. Pentru a avea o piaţă liberalizată trebuie să ai competiţie şi ai nevoie de interconexiuni între ţări. Pentru România, unul dintre producătorii de gaze ai Europei, este important să asigure continuitate acestei industrii. Ne aşteptăm ca România, cu gazul din Marea Neagră, să fie cel mai important producător din Uniunea Europeană. România ar avea un rol important în asigurarea securităţii aprovizionării în regiune, nu doar pe plan intern”, a continuat Neel.

Oficialul OMV Petrom a arătat că investitorii sunt îngrijoraţi de unele lucruri care întârzie.

„Legea offshore a fost promulgată în 2018, a avut câteva lucruri bune pe zona de reglementare, dar nu în ceea ce priveşte taxarea şi accesul la piaţă. Programul de gas release (GRP) are şi aspecte pozitive, şi negative. Pozitive: a fost schimbată obligaţia de tranzacţionare pe pieţele centralizate şi s-a asigurat lichiditate în piaţă. În ceea ce priveşte volumul, din perspectiva producătorilor, este prea mare, ţinând cont de cerere. Este o problemă, deoarece nu vedem o concurenţă foarte mare în cadrul GRP”, a menţionat el.

În absenţa cererii interne, gazul este exportat şi nu acesta era planul GRP.

„Preţul de start pentru ofertare, fixat de reglementator... Avem destule contra-argumente pe această zonă. Mai sunt mici ajustări de făcut, pentru ca toţi participanţii de piaţă să fie mulţumiţi”, a mai spus Neel.

Potrivit acestuia, între iunie şi septembrie, producţia internă a României a scăzut cu 19%.

„A avut un impact semnificativ, în taxele colectate de guvern şi pe termen lung se va vedea un impact şi la consumatori. Pe termen scurt, a fost pozitiv, în ceea ce priveşte preţurile dar, trebuie să fim pregătiţi, deoarece fiind sezonul de iarnă, vor fi importate volume de gaze iar preţul gazului va fi unul de import, nu fixat de GRP. Pentru România este important să dezvolte producţia locală şi să îşi reducă expunerea la preţurile internaţionale”, a continuat reprezentantul companiei petroliere.

Gazul are un rol în tranziţia energetică şi în atingerea ţintelor din cadrul Green Deal, spune el. Unul dintre rolurile gazului este cel de a înlocui cărbunele pentru a reduce emisiile de carbon pe termen scurt nu numai în România, dar şi în Balcani, chiar şi Ungaria.

„În ceea ce priveşte mobilitatea, chiar dacă suntem în spatele unor ţări ca Franţa sau Italia, există potenţial în România pentru a reduce poluarea aerului în oraşe. Vedem cerere dinspre zona transportului greu pentru crearea unei reţele de LNG. Avem potenţialul să extindem o astfel de reţea şi să conectăm şi mai mulţi clienţi, iar acest lucru va avea un impact benefic asupra consumului de gaze naturale. În ceea ce priveşte neutralitatea climatică, ne uităm la economia hidrogenului. Electrificarea totală va fi mult prea scumpă şi avem nevoie de investiţii foarte mari în regenerabile pentru a produce atât hidrogen cât şi energie electrică pentru mobilitate”, a susţinut Neel.

Gazul are în acest context un rol de jucat, deoarece avem, în România, capacităţi de stocare, avem experienţă în upstream şi putem pe baza acestei experienţe să o dezvoltăm şi să creăm locuri de muncă în stocarea de CO2 necesară pentru obţinerea de hidrogen albastru.

„Privind spre viitor, avem nevoie de schimbări legislative care să confere stabilitate, nu numai pentru această extindere a Mării Negre, cât şi pentru economia hidrogenului. Pentru a susţine politica energetică a Guvernului este nevoie de investiţii. Gazele din Marea Neagră reprezintă o oportunitate uriaşă pentru România şi este cea mai mare prioritate investiţională din România. Dacă vrem să facem o recuperare rapidă din criza economică generată de pandemie, gazul din Marea Neagră va ajuta. Gazul joacă un rol esenţial pentru sistemul energetic. Pentru anul 2030 ar trebui să fixăm ţinte pentru economia hidrogenului”, a completat el.

Totodată, potrivit lui Neel, gazul este un combustibil esenţial pentru producţia de energie electrică, în condiţiile în care poate asigura back-ul în cazul în care parcurile eoliene se opresc brusc.

„Cine va plăti şi cine va suporta costurile unor blackout-uri? Uitaţi-vă la România că, de la începutul lunii noiembrie, s-a făcut foarte frig, dar nu bate vântul. Fără gaz, am fi în pană de curent”, a punctat el.

Întrebat de jurnalişti cine va fi operatorul în proiectul Neptun Deep, dacă Exxon se retrage, el a răspuns: „Astăzi avem un operator, este ExxonMobil. Atâta timp cât Exxon este încă în proiect, nu voi spune nimic altceva. Ceea ce am mai spus este că OMV Petrom este pregătit să fie operator dacă Exxon se decide să părăsească proiectul”.

El a mai spus că Petrom va analiza şi piaţa produselor petrochimice şi va acţiona dacă va fi nevoie de o capacitate nouă.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie