Ne ia zăpada prin surprindere? România nu are program de iarnă aprobat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de iarnă pe acest anul acesta nu este încă aprobat şi urmează să intre în vigoare în procedură de urgenţă în următoarele zile, a anunţat ministrul Energiei , Victor Grigorescu.

Potrivit lui Grigorescu programul nu este încă în vigoare cu toate că ar fi fost util încă din toamnă. Ministerul Energiei va transmite spre aprobare acest document prin Hotărâre de Guvern.

„La acest moment nu avem un program de iarnă aprobat. Aceasta înseamnă un Program care să identifice parametrii în care societăţile din domeniu trebuie să funcţioneze în această perioadă pentru a asigura continuitatea aprovizionării cu energie a României. Ar fi fost util ca acest program să fi fost aprobat încă de la începutul toamnei. Îl voi promova în regim de urgenţă în zilele următoare. Acesta este mijlocul legal prin care instituim acest program de iarnă”, a declarat noul ministru al Energiei, Victor Grigorescu.

Grigorescu a precizat că până la aprobarea oficială a documentului, Comandamentul de Iarnă se va întâlni de câte ori va fi nevoie, o dată pe săptămână, sau chiar mai des, dacă situaţia o impune.

Din comandamentul de Iarnă al ministerului Energiei fac parte instituţiile subordonate, dar şi alţi operatori implicaţi în activităţile specifice anotimpului rece. Grigorescu spune că acest Comandament a fost convocat de el după învestire şi că ar fi fost nevoie să se întrunească încă din luna octombrie.

Ministru Energiei a mai precizat că a avut şi va avea în continuare întâlniri cu responsabilii serviciilor de aprovizionare cu apă caldă şi agent termic din Capitală pentru a discuta problemele care sunt la nivelul Bucureştiului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate