Năsui: Am început să reformăm Salrom. O vom lista la Bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Inquam Photo

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a precizat miercuri că s-a demarat deja reformarea companiei Salrom, care va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti.

„Salrom este o companie de stat pe care am început să o reformăm anul acesta. Noua conducere a început deja procedurile pentru extinderea activităţii în zona exploatării grafitului. Asta va permite României să se reindustrializeze şi să facă parte din lanţul de producţie al bateriilor. Luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare la bursă a companiei Salrom. Concret, vom putea cumpăra şi vinde acţiuni la Salrom pe Bursa de Valori într-un mod deschis şi transparent. Listarea la bursă este un lucru foarte bun pentru companie, înseamnă transparenţă, reguli clare şi, cel mai important, acces la investitori privaţi”, explică ministrul într-o postare pe Facebook.

El precizează că a avut întâlniri şi cu BERD, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care vor ajuta în acest proces.

”Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 şi le ducem în secolul 21. Procedurile de listare vor dura cel puţin un an. Iar la final vom avea o companie modernă care îşi va putea finanţa uşor investiţiile. Până atunci, Salrom are nevoie de reformă, ceea ce noua conducere a început deja să facă, lucru pentru care îi felicit şi îi asigur de toată susţinerea mea”, mai anunţă Claudiu Năsui.

Profitul net al Societăţii Naţionale a Sării (Salrom), singurul producător de sare din România, a scăzut de aproape şapte ori în 2020, la 11,5 milioane lei, în timp ce veniturile operaţionale au scăzut cu 36%, la 300,2 milioane lei, arată un raport al Fondului Proprietatea, care deţine 49% din acţiunile companiei.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux