Narcis Neaga demisionează de la şefia CNAIR. Premierul Dăncilă îi ceruse luni ministrului Transportului să-l demită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul General al CNAIR. S.A, Narcis Neaga, a anunţat marţi că a demisionat din funcţie, după ce premierul Viorica Dăncilă i-a solicitat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, demiterea sa.

„Având în vedere importanţa dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei romaneşti şi faptul că pentru a reuşi să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credinţă şi de colaborarea necondiţionată a tuturor factorilor de decizie din România precum şi în urma unei discuţii pe care am avut-o cu Preşedintele Consiliului de Administraţie, Costin Mihalache, am decis să renunţ la funcţia de Director General al CNAIR S.A.

În opinia mea acesta este şi sensul mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect.

Bineînţeles că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziţia socială sau de funcţia pe care o voi ocupa în viitor.

Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu am facut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a debloca proiectele de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare, astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă aşa cum este normal să existe într-o ţară europeană.

Aşa am reuşit să lansez împreună cu ceilalţi colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro care în mod sigur vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară unei economii europene.

Sper ca şi cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înţeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcţie”, scrie într-un comunicat transmis de CNAIR.

Dăncilă l-a acuzat pe Neaga, în şedinţa de Guvern, de dezinformare

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi că CNAIR a dezinformat atunci când a anunţat că va fi deschisă integral circulaţia pe autostrada Sibiu-Nădlac şi că vor fi realizaţi 180 de kilometri de autostradă, în acest an.

„Am primit o analiză detaliată a stadiului proiectelor de infrastructură, iar rezultatele nu au fost deloc mulţumitoare. Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a blocat în mod nejustificat evoluţia unor proiecte”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

Premierul a dat drept exemplu Autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea IV, care avea documentaţia gata din luna mai a anului 2018, însă „actualul management a anulat-o şi timp de mai bine de un an nu a făcut niciun demers pentru promovarea investiţiei”.

Un alt exemplu îl reprezintă secţiunile 3 şi 4 aferente Drumului Expres Craiova-Piteşti, ale căror proceduri de proiectare şi execuţie sunt blocate de cătree CNAIR, deşi documentaţia este definitivată încă din anul 2017, a mai spus Dăncilă.

„Aceeaşi conducere a CNAIR şi-a asumat termene total nerealiste în cadrul finalizării proiectelor şi a dezinformat cu privire la stadiul şi evoluţia unor investiţii majore. Mă refer la deschiderea integral a circulaţiei pe Autostrada Sibiu-Nădlac, precum şi la realizarea a 180 de kilometri de autostradă până la finalul acestui an”, a declarat premierul.

Potrivit ei, blocajul şi întârzierile înregistrate în evoluţia proiectelor „arată clar lipsa de interes pentru aceste obiective foarte importante pentru România”.

„Din acest motiv, am cerut demiterea directorului general interimar al CNAIR. Aşa cum am spus, nu mai accept niciun fel de întârziere în implementarea proiectelor de investiţii, nici din partea autorităţilor şi din nici partea constructorilor”, a conchis Dăncilă, care anunţase de luni că i-a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să-l demită pe Narcis Neaga. 

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două