Muntele, noua imagine a unuia dintre cei mai mari producători de bere din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock

Începând cu acest an, unul dintre cei mai mari producători de bere din România are o nouă imagine, mai modernă şi adaptată trendurilor curente de design.

Noua imagine Bergenbier glorifică simbolul muntelui, cel care a inspirat gustul răcoritor al berii. Pentru că muntele, ca şi momentul în care bei un Bergenbier, aduce răcorirea atât la nivel fizic, cât şi emoţional, reconectându-te astfel mai uşor cu bucuria din fiecare zi. Prin noua identitate vizuală, Bergenbier dezvăluie o nouă perspectivă asupra vieţii, într-un mod autentic, prietenos. 

“2021 este anul în care spunem o poveste simplă, al cărei succes se bazează pe două elemente: emoţie şi consecvenţă. Noul Bergenbier înseamnă aceeaşi bere de calitate, alături de noi oportunităţi. Avem o imagine nouă, iar singurul lucru care a rămas la fel este calitatea berii Bergenbier, reconfirmată cu experţii şi consumatorii.”, a declarat Mihai Voicu, Director General al Bergenbier SA.

În dezvoltarea noii imagini s-a pornit de la înţelegerea dorinţelor şi nevoilor consumatorilor, printr-o sondare atentă a opiniei iubitorilor de bere, cu sprijinul partenerilor specializaţi în cercetarea pieţei. Cel ce se bucură de o bere Bergenbier e un om cu multe răspunderi, ce jonglează cu roluri multiple, încercând să facă faţă tuturor responsabilităţilor. 

Noua identitate vizuală a fost dezvoltată în România de echipa Bergenbier împreună cu una dintre cele mai cunoscute agenţii britanice de branding, cu reputaţie recunoscută în domeniu, Taxi Studio. Campania de comunicare locală a fost rezultatul colaborării cu agenţiile Cohn & Jansen şi The Public Advisors.

Pe lângă un spot TV, care rulează deja pe principalele staţii şi o campanie online originală, noua imagine Bergenbier va fi lansată oficial de Viorel Dragu (Vio), stand-up comedian, o personalitate autentică, înconjurată mereu deopotrivă de mulţi prieteni şi familie. 

Berea Bergenbier s-a născut în România, în anul 1995 şi deţine unul dintre cele mai longevive şi mai populare sloganuri din istoria publicităţii din România “PRIETENII STIU DE CE!”. Cu o notorietate de peste 95% în rândul consumatorilor, Bergenbier este recunoscută pentru susţinerea pe care a oferit-o de-a lungul timpului iubitorilor fotbalului si pentru acţiunile de respnsabilitate socială din ultimii trei ani, ca parte din platforma de CSR “Răcorim România”, prin care au fost plantaţi peste 150.000 de copaci în zone reprezentative din România.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice