Morgan Stanley: România ar fi a 15-a cea mai afectată ţară a Uniunii Europene în cazul în care acordul Schengen ar fi suspendat. Ungaria, cea mai afectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află pe locul al 15-lea într-un top al impactului economic al suspendării Schengen, care clasifică 27 de state din UE, fără Marea Britanie, în funcţie de cât de puternic ar fi afectate comerţul intracomunitar, transporturile şi turismul de o întrerupere a circulaţiei libere.

O suspendare a Schengen ar submina funcţionarea pieţei unice, impactul economic fiind cel mai puternic în Europa Centrală şi de Est, Ţările Baltice, precum şi în Benelux, potrivit unei note de cercetare a analiştilor Morgan Stanley, citată de cotidianul maghiar Portfolio.

Cele mai puternice efecte negative vor fi resimţite de România pe filiera schimburilor comerciale şi traficului aerian, în timp ce dificultăţile înregistrate de turismul intracomunitar ar afecta mai puţin România decât alte state, ca urmare a ponderii reduse a acestui sector în PIB şi a numărului redus de turişti străini.

Ungaria ar avea cel mai mult de pierdut în cazul reintroducerii controalelor la graniţe, din cauza integrării comerciale ridicate cu restul Uniunii Europene. Pe poziţia a doua s-ar situa Croaţia, urmată de Estonia (3), Slovenia (4), Luxemburg (5), Slovacia (6), Portugalia (7), Malta (8), Bulgaria (9) şi Cehia (10).

România se află imediat după Letonia (13) şi Belgia (14), fiind urmată de Spania (16) şi Grecia (17). Cel mai redus impact ar fi resimţit de Suedia (24), Franţa (25), Germania (26) şi Danemarca (27).

Afluxul fără precedent de refugiaţi pune în pericol circulaţia liberă, fără controale vamale, în spaţiul Schengen, potrivit analiştilor băncii americane.

„Principalul risc asociat suspendării Schengen ar fi o reducere a schimburilor comerciale între ţările europene (...) Impactul asupra schimburilor bilaterale în UE ar putea fi de 10-20% în cazul suspendării Schengen“, potrivit acestora.

Pe lângă impactul economic, reintroducerea controalelor la graniţe ar putea avea şi consecinţe politice pe termen lung, subminând susţinerea în rândul populaţiei pentru continuarea procesului de integrare europeană.

România nu este membră a spaţiului Schengen, format din 22 de state UE şi cele patru state din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia). 

Pe lângă România, dintre membrii UE nu fac parte din spaţiul Schengen nici Bulgaria, Cipru, Croaţia, Marea Britanie şi Irlanda.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi