Mişa: Contribuţia la sănătate ar putea fi eliminată pentru venituri extra-salariale. Plata pe baza CNP în locul Declaraţiei 600. Şansă de a reveni la reţinere la sursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor ia în considerare să nu se mai achite contribuţia la sănătate de către cei care realizează venituri altele decât salariile, Declaraţia 600 ar putea fi înlocuită cu plata contribuţiilor sociale pe baza Codului Numeric Personal (CNP), iar reţinerea la sursă pentru veniturile independente ar putea reveni, a declarat marţi în Parlament ministrul interimar al Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Toate aceste scenarii sunt luate în calcul la Finanţe, a spus Mişa.

„Luam în calcul şi această situaţie, de a nu mai plăti contribuţii la sănătate pentru alte venituri, în afara salariilor. Dar trebuie facută o analiza si abia apoi luată o decizie”, a declarat Mişa, ca răspuns la o întrebare a senatorului PNL Daniel Zamfir.

Mai mult, el a spus că ar putea să nu mai fie necesară depunerea Declaraţiei (Formularului) 600, iar plata contribuţiilor sociale aferente să se facă pe bază de CNP.

„Ne gândim la posibilitatea ca persoanele vizate să nu mai depună Declaraţia 600 şi plata să se facă pe bază de CNP (n.n.- Cod Numeric Personal)”, a spus Ionuţ Mişa,potrivit Mediafax, întrebat cum va rezolva problemele legate de depunerea Formularului 600.

Totodată, Mişa a precizat că s-ar putea revenit la reţinerea la sursă şi a plăţii de către angajator a contribuţiilor aferente veniturilor din activităţi independente.

„La categoriile profesionale unde se poate realiza stopajul la sursă, luăm în calcul revenirea la acest sistem, iar unde nu se poate - să mergem pe varianta declarării”, a spus ministrul interimar al Finanţelor. 

El a precizat şi că Ministerul Finanţelor analizează prevederi tranzitorii pentru cei care au depus deja Declaraţia 600. „Pentru cei care au depus ne vom raporta la acea declaraţie, raportându-ne la regimul fiscal cel mai favorabil”, a spus Mişa. Ministrul a precizat şi că Finanţele intenţionează să introducă posibilitatea ca cei care plătesc contribuţii pentru veniturile estimate în Declaraţia 600 şi nu au realizat aceste venituri să primească sumele înapoi, în urma unei regularizări. 

Ionuţ Mişa participă la o dezbatere privind Formularul 600 la Comisia Economică din Senat, convocată de preşedintele Comisiei, senatorul PNL Daniel Zamfir.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că în data de 31 ianuarie Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă pentru amânarea termenului de depunere a Declaraţiei 600 până la 1 martie.

Luni seară, Ministerul Finanţelor a postat pe site proiectul de OUG care amână până la 1 martie termenul de depunere a Declaraţiei 600.

Tot luni, premierul desemnat Viorica Dăncilă a asigurat fără niciun fel de ezitare că, în prima şedinţă de Guvern, din 31 ianuarie, va adopta ordonanţa de amânare a termenului de depunere a Declaraţiei 600, a afirmat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete