Mircea Coşea: Economia merge pe sârmă, într-un echilibru precar. Nu suntem în stare să producem suficient în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi din punct de edere macroeconomic cifrele arată bine, economia României e ca un mers pe sârmă, într-un echilibru precar. Inflaţia e în primul rând structurală şi psihologică, iar România a intrat într-o criză de neîncredere, a declarat profesorul Mircea Coşea, într-un interviu acordat ziare.com.

Economistul a explicat că această creştere economică, fiind bazată pe consum, ar fi trebuit ca până acum să realizeze o restructurare a economiei.

„Mergând pe actuala structură, orice creştere a veniturilor are efecte negative imediate: debalansarea contului curent şi a balanţei de plăţi, inflaţia, dobânzi şi ROBOR. Tot ce se consumă în România ca urmare a veniturilor sporite este o creştere economică pe care o exportăm celor care ne trimit mărfurile pe care le consumăm, pentru că nu suntem în stare să producem suficient în România.

Există un exemplu dat de sute de ori, îl mai dau o dată, pentru că e o ruşine absolută: exportăm grâu şi importăm cocă congelată. Asta e puterea industriei noastre de bunuri de consum! 70% din bunurile pe care le consumăm sunt din import. Şi, cum în balanta fiecărei familii alimentele ajung la 40-45% din buget, orice creştere a veniturilor măreşte şi această parte a consumului din import”, a explicat economistul pentru ziare.com.

Potrivit acestuia, ar trebui schimbată mentalitatea de guvernare, care să meargă pe o paralelă între creşterea veniturilor şi creşterea producţiei interne prin stimularea producătorilor interni.

„Orice creştere a veniturilor care nu e acoperită de o producţie internă duce la inflaţie care poate duce la scăderea puterii de cumpărare. Deja consumul a început să se tempereze tocmai pentru că e frânat de inflaţie, de taxele locale mai mari şi urmează creşteri de preţuri la gaze, la energie.”, a declarat economistul.

Unii au activităţi de tip „Dorel”, strict pentru leafă

În ceea ce priveşte criza de neîncredere, economistul a afirmat că „economia României nu prezintă, nici pentru străini, nici pentru români, garanţii că va avea rezultate bune în viitor.

„Deci lipsa de încredere şi, de aici, pe de-o parte, pierderea motivaţiei şi activitate de tip "Dorel", strict pentru leafă, pe de altă parte, emigrarea. Mulţi pleacă în continuare, chiar dacă lefurile sunt mai mari, pentru că nu sunt siguri de viitorul lor. (...) Forţa de muncă este pasivă, incapabilă să înţeleagă că beneficiul personal depinde de beneficiul ţării în general”, a spus economistul.

Întrebat dacă sunt bani pentru plata pensiilor şi salariilor, economistul a spus că nu crede că vor fi probleme până la finalul anului viitor. „Poate vom mai face şi nişte investiţii pe ici pe colo, dar suntem în pericolul blocării în capcana venitului mediu. Asta înseamnă că, oricât ai investi, într-o structură economică învechită, veniturile se plafonează, pentru că nu ai valoare adaugată de calitate. Dacă noi păstram tot structura economică manufacturieră, oricât am investi, nu vom progresa, pentru că nu vom avea industrie creativă. Ne vom plafona la un venit până în 20 de mii de dolari /cap de locuitor. Noi suntem în discuţie despre nişte proiecte care au aparţinut sfârşitului secolului XIX: căile ferate şi infrastructura. Spitale şi şcoli înseamnă mijlocul secolului XX. Trebuie să vedem mai departe, pentru că altfel vom fi mereu într-un mare decalaj de nucleul dur al Europei şi al lumii care ne va folosi pentru resursele de toate felurile”, a spus economistul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”