Ministrul ungar de externe: Gazele româneşti din Marea Neagră ar putea asigura jumătate din consumul Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazele naturale extrase din Marea Neagră ar putea asigura din 2022 jumătate din necesarul de consum al Ungariei, care este în prezent circa 10 miliarde de metri cubi pe an, a declarat recent ministrul pentru Afaceri Externe şi Comerţ de la Budapesta, Péter Szijjártó, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria.

Hotnews precizează că cesta este un răspuns la o întrebare adresată cu ocazia semnării unui acord de parteneriat încheiat cu ExxonMobil, la Budapesta, care are în vedere programe de formare profesională, un tip de acord semnat cu alte 77 de companii.

Cu această ocazie, Péter Szijjártó a amintit de faptul că ExxonMobil a concesionat perimetre petroliere în Marea Neagră şi astfel ar putea oferi posibilitatea Ungariei de a achiziţiona gaze din România. Ministrul ungar de externe a mai amintit şi de faptul că două companii maghiare au rezervat capacităţile de transport al gazelor  prin BRUA până în 2037.

Este vorba despre faza a doua a proiectului companiei de stat Transgaz, de construire a conductei internaţionale BRUA, care prevede creşterea capacităţii de transport de gaze către Ungaria la 4,4 miliarde de metri cubi pe an, transmite profit.ro. Capacitatea de transport a fost rezervată de către două companii din Ungaria, până în anul 2037, a precizat Szijjártó. În prezent, circa 85% din consumul de gaze al Ungariei este asigurat prin importuri, în special de la gigantul rus Gazprom. Acesta a mai spus că, în urma semnării parteneriatului strategic cu ExxonMobil, care prevede intensificarea cooperării între cele două părţi, compania americană va juca un rol important în viitoarea dezvoltare a Ungariei nu doar prin angajarea unui număr mare de cetăţeni maghiari cu pregătire superioară, ci şi prin întărirea securităţii aprovizionării cu energiei a ţării, ca urmare a activităţilor din industria gazelor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort