Ministrul Transporturilor anunţă ce autostrăzi şi drumuri expres vor fi gata în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: API 1 Autostrada Pitesti- Sibiu

Anul acesta vor fi daţi în folosinţă 25 de km de autostradă între Sebeş şi Turda şi 40 de km din drumul expres Craiova-Piteşti, de asemenea, până la finalul anului, se va putea circula pe un drum nou şi la ieşirea din ţară prin Vama Giurgiu-Ruse, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Acesta a anunţat, marţi, într-un interviu la DigiFM, care sunt tronsoanele de autostradă şi drumurile expres pe care vom circula în 2021, precizând că primul care ar trebui să fie dat în folosinţă este tronsonul Sebeş -Turda, 25 de km, o lucrare care a început în 2015 şi trebuia să fie finalizată în 2 ani.

”Ieri am emis şi autorizaţia de construire pentru primul sector de 17 km de la Craiova la Balş. Lotul unu ar putea fi gata anul viitor. Lotul 3 e semnat cu acelaşi constructor de pe lotul doi care e foarte ambiţios şi a şi livrat. Lotul patru a fost în proceduri de contestaţii. Se trimite din nou câştigătorul şi se semnează contractul.”, a transmis ministrul Transporturilor.

Cătălin Drulă a precizat că anul acesta va mai fi finalizat şi ultimul sector de 10 km din autostrada A3 Transilvania, la Târgu Mureş dar şi varianta de ocolire Satu Mare care este la profil de Drum Expres pe o porţiune de 12 km.

De asemenea, ministrul a menţionat că mai există o serie de proiecte mai mici care se finalizează anul acesta, printre care un drum expres de 6 km, la intrarea dinspre Bulgaria la Vama Giurgiu care ocoleşte Giurgiu şi ne scoate pe DN5.

”Este un drum cu 4 benzi realizat din beton. Soluţia din beton a dat greş în anii 90, însă acum este altă tehnologie. Lucrează o firmă austriacă care a mai lucrat în România pentru piste de aeroport din beton. Scăpăm de acea ruşine când ieşim din vamă. Era ca pe Marte”, a declarat ministrul Transporturilor.

Întrebat când va fi gata autostrada spre Moldova, Cătălin Drulă a anunţat că până în anul 2024 ar putea fi gata lucrările la autostrada A7 care ar urma să lege Ploieştiul de Paşcani.

”Pentru autostrada A7 avem totul făcut, inculsiv proiectul tehnic. Îi dăm constructorului doar schiţele. Nu mai pasezi acea responsabilitate. În mai se lansează la licitaţie de execuţie până la Buzău, Ploieşti-Buzău. După 3 luni urmează Buzău-Focşani, după 2-3 luni urmează Focşani-Bacău şi sper să intre tot anul asta Bacău-Paşcani.

Acum vom vedea cât durează o licitaţie în România. În ultimii ani s-au mişcat mai repede. Există eforturi să mai eficientizăm partea de achiziţii. Aş vrea anul acesta să încheiem contractele efectiv. Lucrările ar trebui să dureze în zona mai uşoară doi ani, în unele se duc spre doi ani şi jumătate. Până în 2024 ar trebui să avem mare parte din această autostradă gata, dacă nu chiar pe toată.”, a explicat Cătălin Drulă.

Conform acestuia, în afară de A7 se lucrează şi pe A8 la scoaterea capetelor autostrăzii la licitaţie. 

”Să dăm drumul la capătul dinspre Târgu Mureş şi cel dinspre Târgu Neamţ.”, a declarat ministrul Transporturilor.

Totodată, ministrul Cătălin Drulă a anunţat că a fost semnat contractul pentru proiectul tehnic al autostrăzii care ar trebui să traverseze Valea Prahovei, precizând însă că doar această etapă ar urma să dureze doi ani şi jumătate.

”Am semnat contractul pentru proiectul tehnic Ploieşti - Braşov. Sper să livreze un material de calitate. Este acelaşi care face A7 de la Ploieşti la Bacău. Am discutat să se concentreze pe un traseu modern în zona critică cu un tunel de 4 km la Buşteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Cred că varianta cu tuneluri este cea care ar ajuta şi turismul. I-am rugat să ne predea zone de documentaţie mai repede, de exemplu la Comarnic. Nu o să dureze câteva luni. Termenul contractual pentru documentaţie este de 2 ani şi jumatate. Sper ca pe anumite sectoare să fie gata mai repede. Sunt interesate firme mari din Europa pentru acest proiect. Stabilind exact traseul poţi obţine un preţ mult mai bun.”, a declarat ministrul.

În ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti, Cătălin Drulă a explicat că, termenul ”optimist” pentru finalizare este de 5 ani, precizâmd că unele tronsoane ar putea fi date în circulaţie mai repede.

”Sibiu-Boiţa va fi gata la finalul anului viitor. La Piteşti-Curtea de Argeş, lotul cinci, e semnat contractul cu o firmă italiană, într-o lună, maxim două, încep lucrările acolo. Tronsonul patru, mai dificil, de la Curtea de Argeş la Tigveni, acolo au tot fost contestaţii, înţeleg că în 2-3 zile se dă câştigătorul din nou, vedem dacă mai sunt contestaţii, vom vedea când semnăm contractul. Acolo este un tunel mare, o lucrare grea. De la Tigveni până la Boiţa, această zonă cu adevărat critică, sunt loturile doi şi trei. Lotul doi este mai greu pentru că e Defileul Oltului cu multe tuneluri, trei e greu pentru că este terenul instabil.”, a informat ministrul Transporturilor.

SPotrivit acestuia au fost lansate mai multe procedure de licitaţie iar 15 companii sunt deja interesate.

”Se va alege o listă scurtă din care se aleg 5-6 firme care merg în licitarea finală. Va fi cel mai greu proiect din România. Este un termen optimis să fie gata în 5 ani, unele tronsoane vor fi gata mai repede.”, a declarat Cătălin Drulă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta