Ministrul Muncii: Va fi înfiinţată de urgenţă o comisie pentru recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Turcan FOTO gov.ro

O comisie inter-ministerială va fi înfiinţată de urgenţă, pe 28 decembrie, cu scopul începerii recalculării pensiilor pe bază de contributivitate, a declarat, joi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în conferinţa de presă organizată după preluarea mandatului, scrie Agerpres.

„Aş sublinia subiectul pensiilor, care deja face parte dintr-o măsură pe termen lung pe care o vom urmări ca impact social extrem de important, şi anume că am solicitat echipei ministerului să îmi prezinte structura unei comisii pe care să o înfiinţăm de urgenţă, începând cu 28 decembrie, astfel încât să chemăm reprezentanţii mai multor ministere la masă şi să putem pune pe masa opiniei publice o soluţie care să asigure recalcularea pensiilor pe bază de contributivitate. Vreau să facem un pas mare înainte pe acest subiect, care a fost pronunţat în diferite momente, din nefericire doar în cheie electorală”, a afirmat Raluca Turcan.

Pe subiectul majorării pensiilor, ministrul Muncii a subliniat că în mandatul său nu va da detalii despre regimul de calcul al pensiilor sau momentul majorării pensiilor, ci va anunţa doar deciziile luate.

„Cât timp voi fi ministrul Muncii, nu voi intra în niciun fel de speculaţii privind regimul de calcul al pensiilor, momentul majorărilor şi aşa mai departe, pentru că ele creează o aşteptare uriaşă în rândul beneficiarilor, şi nu vreau să îi dezamăgim. Aşadar pot să le spun că din această zi, practic prima zi de preluare a mandatului, m-am preocupat să creez acel mecanism instituţional care să ne permită tuturor să ajungem în România la pensii calculate pe bază pe contributivitate şi echitate în sistemul public de pensii. De aici încolo vom anunţa doar deciziile pe care le luăm”, a precizat Raluca Turcan. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul