Ministrul Finanţelor: Românul cu salariu mediu va plăti, indirect, mai mult pentru funcţionarea statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negocierile cu FMI au adus impozite suplimentare pentru contribuabilii români   FOTO: gov.ro

Ministrul de Finanţe, vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al partidului, că românul cu un salariu mediu va plăti anul viitor mai mult pentru funcţionarea statului, în mod indirect, menţionând că acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.

Chiţoiu a fost întrebat dacă românul cu un salariu mediu va plăti anul viitor mai mult pentru funcţionarea statului sau mai puţin.

"Impozitarea muncii, din contră, scade. Nu ştiu dacă plăteşte mai mult pentru funcţionarea statului, poate indirect, prin cumpărarea de produse, de servicii care au impozite mai mari în ele ... dar, din contră, invers, i se vor reduce cotele de contribuţii sociale", a replicat Chiţoiu.

Ulterior, ministrul Finanţelor a fost întrebat din nou dacă, de la 1 ianuarie, un angajat cu un salariu mediu va plăti prin toate formele prevăzute în urma măsurilor anunţate după negocierile cu FMI mai mult pentru funcţionarea statului sau mai puţin.

"Normal că va plăti mai mult indirect, am spus, pentru că aceste impozite şi taxe se regăsesc parte din ele în costuri, în preţuri. Dar acum, ca să facem o evaluare cât plăteşte din salariu în plus, nu se poate face o evaluare. Asta este o întrebare ipotetică", a continuat Chiţoiu.

De asemenea, el a fost întrebat dacă acest lucru este compatibil cu programul de guvernare.
"Este compatibil cu programul de guvernare", a menţionat ministrul.

Totodată, Chiţoiu a fost întrebat dacă s-a negociat cu FMI o ţintă a inflaţiei ca urmare a impactului pe care îl va avea creşterea accizelor.

"Toate majorările de accize şi indexarea şi cei 7 eurocenţi au ca impact în inflaţie o creştere cu 0,2 puncte procentuale", a răspuns ministrul.

În ceea ce priveşte ţinta de inflaţie totală convenită cu FMI, el a susţinut că aceasta a făcut parte din discuţiile cu reprezentanţii BNR.

"Ţinta de inflaţie (totală, n.r.) a fost discutată cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României, pentru că este apanajul şi gestiunea politicii monetare a BNR. Este stabilită şi este prevăzută în acord", a precizat Chiţoiu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al PNL, că este mulţumit de modul în care a negociat ministrul Finanţelor cu FMI.

"Eu nu sunt mulţumit, foarte mulţumit, doar de domnul Chiţoiu, ci sunt foarte mulţumit şi de premier", a susţinut Antonescu, menţionând că întreaga conducere a PNL a fost de aceeaşi părere.


Chiţoiu: Reducerea CAS e un angajament clar, nu o promisiune

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al partidului, că reducerea CAS în a doua jumătate a anului viitor cu 5% "este un angajament clar, ferm, nu o promisiune", dar a evitat să precizeze dacă şi-ar da demisia în cazul ratării acestui obiectiv.

Benzina şi motorina se scumpesc din cauza dublei accizări. Ce scumpiri mai aduce acordul negociat cu FMI

Creşterea accizelor şi taxarea construcţiilor speciale vor genera costuri pe care producătorii, comercianţii şi transportatorii le vor transfera la consumatorii finali – cetăţenii de rând.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”