Ministrul Finanţelor: Ne propunem ca la sfârşitul lunii să definitivăm bugetul de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Nazare FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministerul Finanţelor se află în procedură de consultare cu toate ministerele, iar ţinta este ca la sfârşitul lunii să fie definitivat bugetul de stat, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de specialitate, scrie Agerpres.

„Suntem în această procedură de consultare cu toate ministerele, de analiză, şi ne propunem ca la sfârşitul lunii să definitivăm bugetul de stat. Evident că o primă ţintă o reprezintă investiţiile. În privinţa investiţiilor, această prioritate am avut-o şi în cursul anului trecut. După cum ştiţi, Ministerul Finanţelor are un rol important în privinţa certificării şi a monitorizării fondurilor europene. Îmi propun să consolidăm acest mecanism, să depăşim un pic momentul sau situaţia de certificare şi să ajungem să facem asistenţă şi monitorizare”, a afirmat Nazare, la conferinţa „Bugetul de stat şi bugetele economiei reale: Fiscalitatea 2021”.

Potrivit acestuia, există un mecanism de monitorizare a execuţiei marilor proiecte.

„Vorbesc de proiecte de peste 100 de milioane de lei, dar acest mecanism trebuie consolidat, întâlnirile trebuie să fie regulate şi trebuie să avem grijă, cel puţin pentru acest acest pachet de proiecte foarte important pentru România, ca execuţia să decurgă în cel mai bun mod posibil. Sunt într-un dialog permanent cu Ministerul Fondurilor Europene şi cu ministrul Fondurilor Europene, cu care am avut o discuţie săptămâna aceasta pe aceste subiecte, şi ne propunem să avem o colaborare foarte strânsă pentru atingerea acestui obiectiv comun: creşterea absorbţiei pe programele existente şi pregătirea evident a PNRR-ului”, a susţinut ministrul.

În altă ordine de idei, Alexandru Nazare a menţionat că o altă chestiune importantă pe care o pregăteşte este monitorizarea companiilor de stat, reforma lor.

„În acest sens, vom prezenta în următoarea şedinţă de Guvern un memorandum cu un template în care să avem clare, cerem practic ţinte tuturor companiilor de stat de reducere a pierderilor, de reducere a arieratelor, de eficientizare a cheltuielilor, de reducere a pierderilor şi creăm un mecanism permanent de monitorizare a acestor companii de stat pentru a avea în cel mai scurt timp rezultate şi reforma în acest domeniu. Evident, toate aceste măsuri privesc sau au ca obiectiv creşterea încrederii românilor. Creşterea încrederii românilor în acest Guvern, în capacitatea noastră de a face reforma marilor sisteme publice, în atitudinea noastră faţă de cheltuirea banului public. Vorbim de prudenţă, de transparenţă, de echilibru şi aşa mai departe. În intenţiile noastre de debirocratizare, simplificare, digitalizare, cel puţin în Ministerul Finanţelor şi ANAF, acest lucru este esenţial în acest an şi în anii care vor urma”, a spus acesta.

Şeful de la Finanţe a menţionat că importantă pentru România este menţinerea încrederii partenerilor externi.

„E un an foarte important. Trecem printr-o criză sanitară mondială şi, foarte important, atât modul în care pieţele internaţionale se raportează la noi, cât şi modul în care Comisia Europenă se raportează prin comisarii de resort, cel puţin de pe zona financiară. După cum ştiţi, suntem într-o procedură de deficit excesiv şi aşteptarea acestor zone care fac monitorizare din cadrul Comisiei Europene este una de reforme structurale. Având în vedere aceste aspecte, încrederea Comisiei şi a pieţelor, am demarat anumite acţiuni de la primul moment în care am început acest mandat şi în ultimele 10 zile am avut discuţii cu trei comisari europeni, cu domnul Dombrovskis, cu domnul Gentiloni şi cu domnul Hahn, cei trei comisari europeni care au atribuţii pe zona financiară. Obiectivul a fost unul foarte clar: să prezint deschiderea pe care o avem, transparenţa şi creşterea calităţii relaţiei pe care o avem cu aceste instituţii europene şi cu serviciile pe care le coordonează fiecare comisar în parte”, a afirmat Alexandru Nazare.

De asemenea, el a menţionat că există un interes asupra modului în care este gândit bugetul, iar discuţia a fost începută la nivel politic de ministrul Finanţelor, iar apoi va continua la nivel tehnic cu direcţiile de specialitate din Ministerul Finanţelor şi cu direcţiile de specialitate ale Comisiei.

El a declarat că ţinta de deficit pentru 2024 este sub 3%.

Nazare a adăugat că va avea dialoguri şi cu miniştrii omologi din alte state europene, iar luni va avea o discuţie cu ministrul german de Finanţe Olaf Scholz.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta