Ministrul Energiei începe controalele în toate companiile din subordine. Constantin Niţă: „Să nu se joace!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, susţine că niciun ministru al Economiei nu a trimis corpul de control la Hidroelectrică, companie de stat aflată în insolvenţă FOTO Adevărul

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că va trimite corpul de control al ministrului să verifice toate contractele încheiate de companiile din subordine şi a avertizat companiile energetice de stat "să nu se joace".

"Începem o acţiune de curăţire a costurilor, cei din energie să nu se joace. Corpul de control al ministrului va lua fiecare companie, să fie clar. Ieri am trimis corpul de control la Hidroelectrica", a afirmat Niţă, potrivit Mediafax. Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în iunie 2012.

Niţă a adăugat că din 2007 până în prezent niciun ministru al Economiei nu a trimis corpul de control la Hidroelectrica. În 2007 ministru al Economiei era actual deţinător al portofoliului, Varujan Vosganian.

Întrebat de ziarişti dacă a discutat pe acest subiect cu Vosganian, Niţă a răspuns negativ şi a arătat că nu are nevoie de aprobarea acestuia pentru a trimite corpul de control.

El a dat câteva exemple de nereguli la companiile de stat.

"Complexul Energetic Oltenia a avut închiriate anul trecut 58 maşini, ca Audi, Mercedes, Hyundai, cu şofer cu tot. Costurile erau 27 miliarde lei vechi pe an. La Hidroelectrica aveau 77 de maşini cumpărate, duse ca aport de capital la Hidroservuri, care le reînchiriau către Hidroelectrica, afacere de 4 milioane euro pe an. Asta până la insolvenţă. La o filială Hidroserv un Passat era închiriat la Hidroelectrica cu 48.000 euro. Să vedeţi cum s-au dus banii aiurea", a adăugat Niţă.

Ministrul delegat pentru Energie a mai spus că numirea lui Laurenţiu Ciurel în funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia a fost făcută legal şi că Fondul Proprietatea "poate să critice ce vrea şi cât vrea".

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, consideră că numirea lui Ciurel nu a fost făcută de un Consiliu de Supraveghere autorizat, iar procesul de selecţie a fost defectuos, fără intervievarea mai multor candidaţi.

"Fondul Proprietatea poate să critice ce vrea şi cât vrea. Contractul cu firma de recrutare a fost în regulă. Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia avea toate drepturile, chiar dacă era interimar. Din moment ce o companie de recrutare spune că (Laurenţiu Ciurel - n.r.) este bun de manager, nu avem ce comenta", a declarat Niţă, potrivit Mediafax.

Laurenţiu Ciurel, directorul general al Complexului Energetic, a fost numit, luni, de către Consiliul de Supraveghere manager privat al unităţii, cu un mandat de patru ani. 

El a fost selectat de o firmă de recrutare angajată de Ministerul Economiei să caute şef profesionist pentru Complexul energetic Oltenia.

Ciurel a fost numit director general al Complexului Energetic Oltenia în toamna anului trecut. El a ocupat anterior funcţiile de vicepreşedinte PSD Gorj şi consilier judeţean, la care a renunţat în toamna anului 2012 pentru a putea ocupa funcţia de conducere, dar şi pentru a-şi putea depune dosarul de manager privat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”