Ministrul Energiei: Am dispus Corpului de control verificarea modului de pregătire a perioadei de iarnă la minister

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a anunţat că a cerut Corpului de control să facă verificări la cele două complexuri energetice, Oltenia şi Hunedoara, precum şi la ministerul pe care îl gestionează pentru a vedea cum s-au făcut pregătirile pentru iarnă astfel încât s-a ajuns în situaţia ”de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune”, acuzând Guvernul Cioloş de ”o proastă pregătire pentru iarnă în prealabil”.

”De la începutul avertizărilor meteorologice am convocat împreună cu ministerul Economiei comandamentul energetic de iarnă pentru gestionarea acestei perioade dificile. Dincolo de situaţia de urgenţă, am observat în acest timp, o proastă pregătire în prealabil a perioadei de iarnă de către fostul guvern. În primul rând, stocurile de cărbune la centralele termoelectrice şi aici m-aş referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone, cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru 4 zile. La CE Hunedoara avem, la ora actuală, în stocuri, 30.000 de tone cu un consum de 6.100 de tone pe zi, asta înseamnă funcţionare de maxim 4 zile”, a declarat, la începutul şedinţei de guvern, ministrul Energiei, Toma Petcu.

Referitor la stocurile de gaz, ministrul Energiei a precizat că există, la ora actuală, înmagazinată, în depozitele Romgaz, o cantitate de 1,45 miliarde de metri cubi de gaz, consumul mediu orar al României, în această perioadă, fiind estimat la 70 de milioane metri cubi.

”Gazul este asigurat în felul următor: din producţia internă - 28 de milioane metri cubi, depozite - 26 milioane metri cubi, import -13 milioane metri cubi şi 3 milioane metri cubi vin în afara sistemului naţional de transport. Vreau să precizez că, în această perioadă, cantitatea de gaz din conducte s-a menţinut în limte normale de 38 de milioane metri cubi.Tototadă, vârful de consum orar pe energie electrică a fost atins marţi seară, în intervalul 18.00-19.00, acesta fiind de 9.730 MW”, a precizat Petcu, potrivit News.ro.

Pentru a asigura funcţionarea normală a sistemului energetic naţional, ministrul Energiei a anunţat şi măsurile dispuse: ”Asigurarea unor cantităţi mai mari de cărbune la centrale, prin suplimentarea garniturilor de tren care transportă cărbunele de la mine până la centrale, beneficiind în acest sens de sprijinul total al Ministerului Transporturilor şi al CFR Marfă, suplimentarea personalului la descărcarea vagoanelor în centrale şi în perioada de vârf de consum de gaze am dispus trecerea unor grupuri care produceau pe gaze pe producţia de păcură”. 

Totodată, el a spus că, pentru a stabili cum s-a ajuns la situaţia ”de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori”, a dispus Corpului de control verificarea modului de pregătire a perioadei de iarnă în cele două complexuri energetice şi la Ministerul Energiei.

”În acelaşi timp, în perioada următoare, pe experienţa avută în aceste zile, vom elabora proceduri foarte clare şi bine stabilite, care să ne spună care, ce, cum trebuie să procedăm, plecând de la această experienţă nefericită pe care am avut-o în această perioadă şi de la consumurile istorice pe care le-am avut, atât la energia electrică, cât şi la gaze. Aceste proceduri, din păcate, nu au fost făcute în guvernarea anterioară, punându-ne în această perioadă într-o situaţie limită pe care, doar cu experienţa celor din sistem, am reuşit să o trecem. Când o să începem şedinţa, la ordinea de zi o să cer o suplimentare cu o HG care să vină şi să ne sprijine în acest sens”, a mai spus ministrul Energiei.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie