Ministrul Economiei: Vom stabili redevenţe corecte atât pentru stat, cât şi pentru mediul de afaceri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va stabili un nivel al redevenţelor care să fie corect atât pentru stat, cât şi pentru mediul de afaceri, fără a exista o regulă legată de creşterea sau scăderea acestora, a afirmat marţi ministrul Economiei, Gheorghe Şimon, după dezbaterile din Comisia economică, industrii şi servicii din cadrul Senatului.

Şimon a anunţat, în cadrul discuţiilor, că întregul pachet legislativ privind reglementarea sistemului de redevenţe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere şi hidrominerale va fi revizuit şi va fi votat în Parlament în luna februarie a anului viitor.

”Nu există o regulă (legată de creşterea sau scăderea redevenţelor – n.r.), trebuie să facem un studiu aprofundat pentru a fi corect cu noi şi cu mediul de afaceri. Vom stabili redevenţe în aşa fel încât nici statul să nu fie jecmănit, dar nici să terminăm mediul de afaceri. Avem nevoie de investitori în ţara asta”, a afirmat Şimon.

El a atras atenţia că o redevenţă este mai mică decât ar câştiga statul din taxe şi impozite, în cazul în care mediul de afaceri se dezvoltă.

”Chiar daca statul va percepe această redevenţă, ea este mult mai mică decăt ar putea câştiga statul roman prin impozite şi taxe atunci cand mediul de afaceri se dezvoltă. Asta e idea redevenţei în general, şi pentru ape geotermale şi pentru ţiţei şi pentru gaze. Este un principiu economic normal şi de bun simţ, ca statul să ajute mediul de afaceri”, a afirmat Şimon.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Bătălie strânsă la Capitală. Fragmentarea votului dă șanse nesperate unui outsider. Cine ar putea fi de această dată candidatul anti-sistem