Ministrul Dezvoltării a semnat trei contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Ruropene, Sevil Shhaideh, a semnat, vineri, trei contracte de finanţare din fonduri europene în valoare de 500 de milioane de lei, a anunţat ministerul.

Cele trei contracte reprezintă un prim pas în angajamentul de a aduce în ţară fonduri europene de 5,2 miliarde de euro, în acest an, potrivit lui Sevil Shhaideh.

Ministerul a anunţat că unul dintre contracte este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) şi vizează lucrări de conservare şi restaurare a clădirii Bisericii Evanghelice din Sibiu şi modernizarea infrastructurii conexe, Piaţa Huet din Sibiu. Durata de implementare a proiectului este de 70 de luni, iar valoarea totală de 21,9 milioane de lei (din care 21,4 milioane de lei, adică 98% din valoare, constituie finanţare nerambursabilă). După restaurarea acestui obiectiv, se preconizează ca numărul vizitatorilor să crească cu peste 10.000 turişti.

Un alt contract semnat este cel care presupune extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Bistriţa Năsăud. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), cu o durată de implementare de 53 de luni şi o valoare totală de 55 de milioane de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 41 milioane de lei, respectiv 88,74% din valoarea eligibilă aprobată.

Cel de-al treilea contract semnat vizează reabilitarea drumului naţional 1C (DN1C) Dej-Baia Mare, între kilometrul 61 şi kilometrul 147. Valoarea totală a proiectului este de 389 de milioene de lei, din care contribuţia Comisiei Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 85%, respectiv 232 milioane lei, şi cea de la bugetul de stat de 15%, adică peste 41 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online