Ministrul Dezvoltării: 700 milioane euro vor fi alocate pentru realizarea parcurilor industriale, prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan de anunţat, sâmbătă la o şedinţă a Consiliului Judeţean Vrancea, că vor fi alocate circa 700 milioane euro, prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă, pentru realizarea parcurilor industriale.

„Prin Programul Naţional de Relansare şi Rezilienţă vor fi alocate sume importante, aproximativ 700 de milioane de euro pentru realizarea acestor parcuri industriale. Dorinţa noastră şi obiectivul nostru este să realizăm în judeţul Vrancea câteva parcuri industriale. Judeţul Vrancea şi Moldova vor beneficia în următorii ani de o altă infrastructură, atât feroviară cât şi rutieră. Din toate analizele noastre, la sfârşitul anului 2024 vom circula pe Autostrada A7 Moldova, cel puţin de la Ploieşti la Bacău. Acest lucru înseamnă o capacitate mărită de transport, o infrastructură îmbunătăţită care trebuie completată şi cu activitate economică. Dacă aşteptăm să finalizăm autostrada şi să să ne apucăm de activitate economică, mi se pare totul greşit. Lucrurile trebuie făcute într-un tot unitar, ce poate genera pentru judeţul Vrancea dezvoltarea", a declarat Ion Ştefan, sâmbătă la Focşani.

El a adăugat că, pe lângă scutiri de taxe şi impozite, operatorii economici care desfăşoară afacerile în parcurile industriale ar putea beneficia şi de finanţare pentru tehnologizarea şi diferite noi construcţii

„Intenţia noastră este să dezvoltăm industria locală regională. Nu avem în vedere realizarea unor parcuri industriale pentru multinaţionale. Vor fi şi multinaţionale, nu sunt excluse de la finanţare, dar obiectivul nostru este să realizăm activităţi economice legate de zona respectivă, cu oamenii locului, nu pentru companii puternice care pot fi astăzi aici şi peste şase luni să se poată reloca. Singurul lucru de care nu trebuie să aveţi semne de întrebare este capacitate noastră de finanţare”, a completat ministrul Dezvoltării.

La Consiliul Judeţean Vrancea a avut loc sâmbătă o şedinţa axată pe investiţiile din judeţ, inclusiv aspecte ce vor viza construirea unui parc industrial în Vrancea. La întrunire de la Focşani au participat preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea Cătălin Dumitru Toma, ministrul Dezvoltării Ion Ştefan, cât şi edili din diferite localităţi.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete