Ministrul Comunicaţiilor, dat în judecată de Poşta Română. Ce spune compania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspătul ministru al Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, este acuzat că a delapidat fondurile Poştei Române în 2015, creând un prejudiciu de 1,8 milioane de lei, scrie profit.ro.

Poşta Română a redactat o plângere penală către Parchet împotriva unor membri din fosta conducere a companiei, printre care Alexandru Petrescu, recent instalat ministru al Comunicaţiilor, apreciind că poate fi vorba de abuz de încredere, deturnare de fonduri, delapidare, gestiune frauduloasă şi abuz în serviciu şi reclamând un prejudiciu de 1,8 milioane lei, conform datelor obţinute de Profit.ro.

Plângerea penală, semnată printre alţii şi de Elena Petrescu, fostul director al Poştei Române, a fost adresată către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, şi are la bază constatări ale Corpului de Control din cadrul Poştei Române, incluse într-o notă întocmită în octombrie anul trecut, potrivit cărora, în 2015, sumele destinate majorării capitalului social al companiei de brokeraj, PRBA, ar fi fost folosite, prin dispoziţia administratorilor, pentru achitarea cheltuielilor curente înainte de obţinerea aprobării din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi înregistrării la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. 

Ulterior, Poşta Română a trimis redacţiei un comunicat în care spune că nu a primit încă niciun fel de solicitări din partea parchetului.

„Conducerea Companiei Naţionale Poşta Română, din anul 2017, a procedat la sesizarea organelor în drept cu privire la o serie de posibile nereguli privind modul în care, în cursul anului 2015, a fost administrată compania de către Consiliul de Administraţie şi membri ai conducerii executive.

Până în prezent, Poşta Română nu a primit, din partea organelor sesizate, niciun fel de solicitări de informaţii sau documente referitoare la această cauză. Până la o rezoluţie a organelor de cercetare, cu privire la aspectele semnalate, Poşta Română nu deţine informaţii suplimentare”, a comunicat compania.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică