Ministrul Comunicaţiilor: Dacă ducem proiectul de fibră optică în 100 de localităţi până la sfârşitul anului, UE este de acord să ne dea bani şi în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bugetul pentru 2016 al Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională a fost aprobat, sâmbătă, în unanimitate şi fără amendamente de parlamentarii din Comisiile reunite de Buget-Finanţe. Ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, a declarat că 289 de milioane de lei sunt destinate proiectului Ro-Net. Acesta urmează să conecteze la internet 783 de localităţi, dar lucrările sunt grav întârziate.

Bostan a declarat, în debutul dezabterilor din Comisiile reunite de Buget-Finanţe, că ministerul pe care îl conduce are o creştere care „nu este bazată pe noi proiecte de investiţii, ci una mică dată de divizia de fonduri europene, unde s-au mărit salariile“.

„Sumele vizează proiectul Ro-Net, pentru care va exista o alocare de 289 de milioane de lei, care se intenţionează a se finaliza până la finele anului viitor. Proiectul a ajuns într-o situaţie destul de critică. Când am preluat ministerul, lucrările erau în curs, iar riscul era să pierdem finanţarea şi să păgubim bugetul ţării. Dacă vom reuşi să finalizăm primele 100 de localităţi pentru a ajunge cu fibră acolo, Uniunea Europeană este de acord să se păstreze suma şi pentru anul viitor. 

La partea de cheltuieli cu privire la întreţinere şi funcţionare rămâne la fel. Încă 100 de milioane acele licenţe şi diferenţa care rămâne la cheltuieli de capital este de 14 milioane. La dispoziţie efectiv pe cheltuieli de capital avem o sumă extrem de mică şi sperăm ca, poate la rectificare, situaţia economică să fie mult mai bună şi să putem veni cu alte proiecte pe care le avem la nivel de fişă şi să le aducem în faţa dumneavoastră“, a declarat Marius Bostan.

Referitor la avantajul competitiv al României în IT, Bostan a precizat că acesta trebuie păstrat şi îmbunătăţit, iar programatorii români trebuie să primească salarii mari în România pentru a se evita plecarea acestora în străinătate.

„Pe domeniul IT există o cerere importantă a industriei privind deductibilitatea pentru meseriaşii din acest domeniu. Aceşti programatori trebuie să ia salarii mari în România, ca să nu plece din ţară. Cumva Codul Fiscal oferă această oportunitate, dar este treaba noastră, a Guvernului, să definim clar acest lucru pentru a nu crea o cale de eludare a fiscului“, a spus Bostan.

Ministerul Comunicaţiilor va avea, în 2016 un buget de 425,541 milioane de lei, în creştere faţă de anul în curs, potrivit proiectului de buget.

Cine e de vină? Grupul german Telekom dă vina pe stat, Guvernul arată cu degetul spre nemţi

Grupul de companii Telekom, fostele Romtelecom şi Cosmote, având ca furnizor de echipamente concernul chinez Huawei, a câştigat în vara anului trecut contractul de construire şi operare a unei reţele naţionale de internet broadband în zonele defavorizate din ţară, valoarea acestuia ridicându-se la 365,7 milioane de lei.

Proiectul este finanţat prin fonduri europene şi de la bugetul de stat. Reţeaua urma să fie amplasată în 783 de localităţi din 40 de judeţe, în care trăiesc aproape 400.000 de locuitori.

Numai că, în acest moment sunt deschise şantiere în circa 150 de localităţi, iar până la finele anului vor fi terminate lucrările în doar 102 localităţi.

Nikolai Beckers, şeful grupului Telekom, acuza în luna august autorităţile pentru birocraţie, susţinând că a aşteptat foarte multe luni pentru eliberarea avizelor.

Sorin Grindeanu. fostul ministru pentru Societate Informaţională, a arătat cu degetul tot către Telekom, afirmând că în multe cazuri avizele nu au fost acordate pentru că nemţii nu depuseseră toate actele necesare sau nu plătiseră taxele de avizare.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV