Ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu fermierii: Cofinanţarea de 25% propusă de Rompuy ne va pune în dificultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanţii fermierilor pentru a discuta despre rezultatul negocierilor de la Bruxelles FOTO Ministerul Agriculturii

Cofinanţarea de 25% propusă de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru proiectele derulate pe dezvoltare rurală în perioada 2014-2020 riscă să pună România în imposibilitatea de a atrage fondurile europene puse la dispoziţie, în condiţiile în care cofinanţarea de 5% cerută în prezent presupune deja un efort bugetar mare, a declarat astăzi Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, în cadrul unei întâlniri cu fermierii.

Ministrul Agriculturii s-a întâlnit astăzi, la sediul Ministerului, cu reprezentanţii fermierlor pentru a le aduce la cunoştinţă reultatele preliminare ale negocierilor purtate la Bruxelles în cadrul Consiliului European din 22-23 noiembrie. 

Daniel Constantin s-a arătat nemulţumit de rezultatele negocierilor, arătând că sumele negociate până în acest moment au rămas la nivelul celor convenite cu prilejul negocierilor de aderare din perioada 2004-2005, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Principala nemulţumire privind negocierile o reprezintă însă cota de cofinanţare de 25% pentru proiectele derulate pe dezvoltare rurală, propunere făcută de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. În prezent, cota de finanţare de la bugetul de stat este de 5%. 

„Pe zona de investiţii este foarte important sa avem un grad de cofinanţare cât mai mic. În acest moment gradul de cofinanţare al României este de 5% şi avem dificultăţi în a asigura partea de la bugetul de stat şi cu 5%. Mă întreb cum va fi cu 25%?“, a declarat Constantin, într-un comunicat de presă.  

Ministrul Agriculturii a arătat că România s-a descurcat destul de greu şi cu o cofinanţare de 5%, efortul bugetar necesar pentru o cofinanţare de 25%, în actualul context al crizei globale, riscând să pună România în situaţia de a nu putea face faţă efortului bugetar propus şi de a nu putea atrage toate fondurile europene puse la dispoziţie în perioada 2014-2020. 

„Eu cred că se vor modifica lucrurile. Sunt anumite lucruri pe care putem să le îmbunătăţim, mă bucur că exista acest timp şi toate eforturile se vor face şi la nivelul consiliului de miniştri şi în discuţiile bilaterale între miniştri şi între prim-miniştri şi chiar între şefi de state. Sunt convins că este în interesul tuturor să avem sume cât mai mari, fie că vorbim de Politica Agricolă Comună sau de Politica de Coeziune“, a mai spus Constantin. 

Ministrul Agriculturii a mai arătat că România a fost una dintre puţinele ţări europene care în anul 2012 a acordat fonduri consistente de la bugetul naţional pentru sprijinirea fermierilor, dând astfel exemplul plăţilor pe suprafaţă, a ajutorului de minimis, respectiv plăţile pentru bunăstarea animalelor.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani