Miniştrii de Finanţe ai UE sprijină al doilea mandat pentru Kristalina Georgieva la conducerea FMI

0
Publicat:

Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene o sprijină pe Kristalina Georgieva pentru al doilea mandat în fruntea Fondului Monetar Internaţional (FMI), au declarat marţi pentru Reuters oficiali europeni de rang înalt.

Miniştrii de Finanţe ai UE sprijină al doilea mandat pentru Kristalina Georgieva la conducerea FMI

Georgieva, o economistă din Bulgaria al cărei mandat de director general al FMI a început în 2019 şi se va încheia în 30 septembrie, are nevoie de sprijinul marilor state europene şi al SUA dacă vrea să obţină un nou mandat.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Însă în cele din urmă, persoanele care ocupă ambele poziţii sunt decise de consiliile directoare ale celor două instituţii.

"Problema a fost discutată la micul dejun. Nu sunt alţi candidaţi, cred că s-a decis", a declarat un oficial din zona euro. Un alt oficial a confirmat că recomandarea pentru al doilea mandat pentru Georgieva este "o afacere încheiată". 

Recent, directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, s-a arătat încrezătoare în privinţa perspectivelor economice, în pofida incertitudinilor provocate de război şi contextul geopolitic, deoarece economia mondială şi-a menţinut flexibilitatea.

Într-un discurs rostit la Summitul mondial al guvernelor, care se desfăşoară la Dubai, Georgieva a anunţat că luni FMI va publica un document care arată că retragerea subvenţiilor explicite la energie ar putea duce la economii de 336 miliarde de dolari în Orientul Mijlociu, echivalentul economiilor Irakului şi Libiei combinate.

Oficialul a explicat că, pe lângă economiile realizate, eliminarea subvenţiilor "ar descuraja poluarea şi ar ajuta la îmbunătăţirea cheltuielilor sociale", se arată într-o copie a discursului, publicată pe site-ul FMI.

În cea mai recentă actualizare a previziunilor economice regionale publicată luna trecută, FMI a înrăutăţit prognoza de creştere pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord la 2,9% anul acesta. 

"Deşi incertitudinile sunt încă ridicate, putem fi puţin mai încrezători în privinţa perspectivelor economice, deoarece economia mondială s-a dovedit a fi surprinzător de rezilientă", a declarat şeful FMI luni.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete