Ministerul Transporturilor crede că Tarom va scăpa de pierderi, dacă îşi va face singur bugetul de venituri şi cheltuieli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pierderile uriaşe ale Tarom de peste 10 ani ar putea fi diminuate, dacă vor fi eliminate barierele bugetare impuse de stat, consideră Ministerul Transporturilor, argumentând că, în caz contrar, „există riscul de agravare a situaţiei financiare a companiei”, ceea ce poate duce la „creşterea diferenţei dintre produsul intern brut şi venitul naţional brut”.

Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de act normativ prin care propune ca Tarom să-şi facă singură bugetul de venituri şi cheltuieli, urmând ca acesta să fie aprobat prin ordin comun al ministrului Transporturilor şi al ministrului Finanţelor, abia după aprobarea bugetului de către acţionari (adică tot de Ministerul Transporturilor – care este acţionarul prin cipal al Tarom).

„Societatea Comercială «Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM» - S.A. are drept obiectiv desfăşurarea activităţilor de transport în condiţii de siguranţă, securitate şi eficienţă şi îşi stabileşte bugetul propriu de venituri şi cheltuieli care, pe perioada cât statul este acţionar majoritar, se aprobă prin ordin comun al ministrului transporturilor şi al ministrului finanţelor publice, la propunerea adunării generale a acţionarilor, fiind exceptat de la prevederile legale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli aplicabile operatorilor economici la care statul este acţionar unic sau majoritar”, se arată în proiectul supus dezbaterii publice pe site-ul M inisterului Transporturilor.

MT: Statul impune restricţii care limitează dezvoltarea companiei

În sprijinul acestei propuneri, MT arată că prevederile legale actuale privind fundamentarea şi aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale companiilor la care statul este acţionar majoritar impun o serrie de restricţii, care pun Tarom în inferioritate concurenţială faţă de alte companii aeriene române sau străine care nu au sediul în România.

 Potrivit ministerului, în cazul în care nu sunt eliminate de urgenţă aceste bariere concurenţiale care defavorizează Tarom, „există riscul de agravare a situaţiei financiare a companiei”, prin imposibilitatea acesteia de a implementa politici bugetare care să-i permită restructurarea şi eficientizarea activităţilor în domeniile cheie (tehnic, operaţional, distribuţie şi  marketing), în paralel cu menţinerea şi atragerea, în funcţie de necesar, a unui personal înalt calificat şi competitiv.

Pe de altă parte, ministerul consideră că agravarea situaţiei financiare a companiei şi pierderea cotei de piaţă în favoarea altor companii aeriene care nu au sediul principal al afacerilor în România va duce „la creşterea diferenţei dintre produsul intern brut şi venitul naţional brut, compania TAROM înregistrând în prezent venituri anuale de peste 1,1 miliarde lei, ceea ce reprezintă o problemă de interes public naţional”.

Tarom are pierderi cumulate de peste 2 miliarde de lei

În ultimii 10 ani, compan ia a înregistrat pierderi cumulate de peste 2 miliarde de lei, acestea crescând şi în acest an, deşi la conducerea companiei s-au perindat cinci directori. 

Ultima rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli arată pierderi de 206,8 milioane de lei, faţă de 41,2 milioane de lei, cât erau estimate pierderile totale ale companiei în luna septembrie.

Potrivit Curţii de Conturi, în perioada 2012-2016 societatea a realizat pierderi contabile în cuantum total de 545.339.980 lei, iar la finele exerciţiului financiar 2016 pierderea reportată preliminată a fost de 2.091.103.000 lei. Printre cauzele care au dus la acest rezultat dezastruos se numără insuficienta implicare a managerilor şi cheltuielile de exploatare.

Tarom a închiriat două avioane Boeing 737-800 NG în luna mai a acestui an, introduse rapid în circuitul comercial pe fondul unor probleme la alte aeronave.

Pierderile nu o împiedică să cumpere 7.000 de magneţi de frigider şi 1.600 de agende

Aceste pierderi uriaşe nu au împiedicat însă compania să cumpere magneţi de frigider, calendare şi agende, cel mai probabil pentru cadourile de Crăciun.

Compania a lansat, luna trecută, mai multe anunţuri pentru achiziţii directe: 7.000 de magneţi de frigider cu dimeniuni de 9 pe 6 centimetri - data limită pentru transmiterea ofertelor este 24 noiembrie; 1.500 de agende de lucru şi alte 100 de agende VIP, pentru care data limită de transmitere a ofertelor este 27 noiembrie; 1.500 de calendare. 

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate