Ministerul Transporturilor a autorizat, până la finalul lui 2017, 80% din sumele aferente POIM 2014-2020, solicitate Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Transporturilor în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, cu rol în gestionarea axelor de transport din cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, a autorizat până la finele anului 2017 cereri de rambursare reprezentând circa 80% din totalul sumelor aferente Programului Operaţional Infrastructura Mare solicitate Comisiei Europene.

Aceste cereri cereri de rambursare au valoare totală eligibilă de 4.658.118.263,66 lei (3.493.588.697,74 lei fonduri UE), respectiv aproximativ un miliard de euro (765,6 MEUR fonduri UE),

Începând cu luna octombrie 2017, la nivelul Organismului Intermediar pentru Transport au fost procesate un număr de 59 cereri de rambursare, depuse de beneficiarii aflaţi in subordinea sau coordonarea Ministerului Transporturilor. Valoarea totală eligibilă a cererilor de rambursare procesate este de 2.895.406.938,73 lei (2.171.555.204,04 lei fonduri UE), respectiv aprox. 634,5 milioane euro (475,9 milioane euro fonduri UE), aceste sume sunt aferente atât proiectelor fazate cât şi proiectelor noi din portofoliul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

În luna decembrie 2017 au fost procesate un număr de 31 cereri de rambursare cu o valoarea eligibila totală de 2.778.218.522,25 lei (2.083.663.891,69 lei fonduri UE), respectiv aprox. 608,8  milioane euro (456,6 milioane euro fonduri UE) reprezentând circa 95% din sumele solicitate Comisie Europene pentru POIM 2014-2020, în luna decembrie.

Menţionăm că în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 sectorul de transport beneficiază de o alocare financiară de cca. 23.033.657.362,08 lei – Fonduri UE pentru construcţia/modernizarea infrastructurii de transport.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online