Ministerul Energiei: Producţia internă de gaze asigură 90% din consum, furnizarea pentru consumatorii protejaţi, asigurată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producţia internă de gaze a României asigură 90% din consum, iar furnizarea pentru consumatorii protejaţi este asigurată, arată Planul de Acţiuni Preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale publicat pe site-ul Ministerului Energiei, în care se precizează că stocul de gaze naturale realizat la sfârşitul ciclului de injecţie în acest an este de 2,24 miliarde metri cubi.

”Având în vedere faptul că (...) în România, ponderea producţiei interne în total consum este de aproximativ 90%, furnizarea de gaze naturale pentru consumatorii protejaţi este asigurată, în condiţii normale de piaţă şi - în situaţii de urgenţă - prin implementarea măsurilor prevăzute în Planul de Urgenţă”, arată documentul.

Consumatorii protejaţi sunt toţi consumatorii casnici racordaţi la o reţea de distribuţie a gazelor naturale, dar mai pot cuprinde întreprinderile mici şi mijlocii, cu condiţia ca acestea să fie racordate la o reţea de distribuţie a gazelor, şi serviciile esenţiale, atât timp cât aceştia nu depăşesc 20% din consumul de total de gaze.

În această categorie mai pot intra instalaţii de termoficare, în măsura în care furnizează energie consumatorilor casnici, cu condiţia ca aceste instalaţii să nu poată funcţiona cu alţi combustibili şi să fie conectate la o reţea de distribuţie sau de transport de gaze.

De asemenea, furnizorii de gaze naturale au obligaţia să asigure continuitatea aprovizionării cu gaze naturale a consumatorilor, "având în vedere faptul că aceasta reprezintă un serviciu public".

Capacitatea maximă de extracţie (la începutul ciclului de extracţie) din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale este de 29 milioane mc/zi, iar capacitatea minimă de extracţie este 11,5 milioane mc/zi.

Stocurile necesar a fi constituite pentru perioada 15 noiembrie 2017 - 15 martie 2018, pentru buna desfăşurare a activităţii în această perioadă, în ceea ce priveşte realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului electroenergetic naţional, sunt de 1,3 milioane tone lignit în centrale, 500.000 tone lignit depozitat în cariere, 332.000 tone huilă, 25.900 tone păcură şi 1.656 milioane mc volum de apă în lacuri.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate