Ministerul Dezvoltării: Încă patru judeţe primesc finanţare prin Programul Anghel Saligny. Care sunt acestea şi de ce sume vor beneficia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Lista obiectivelor de investiţii finanţate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul naţional de investiţii ,,Anghel Saligny”, a fost finalizată pentru alte patru judeţe şi este publicată pe pagina ministerului, a transmis, vineri, ministrul Cseke Attila.

,,Astfel, au fost finalizate şi listele cu obiectivele de investiţii ce vor fi realizate în judeţele Botoşani, Cluj, Sălaj şi Vrancea, urmând alocările şi pentru celelalte judeţe. Aceste judeţe se alătură celorlalte 21 (Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Mureş, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea şi Vâlcea), precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti, care au primit finanţare prin Program", a precizat ministrul.

Conform criteriilor de selectare, în judeţul Botoşani, au fost aprobate spre finanţare 127 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.470.167.907,21 lei.

Pentru judeţul Cluj, ministerul va finanţa 108 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.219.900.480,46 lei.

Unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Sălaj vor implementa 122 de proiecte, în valoare totală de 1.268.645.135,74 lei.

În judeţul Vrancea, au fost aprobate 104 obiective de investiţii, în valoare totală de 1.193.572.455,66 lei.

Prin Programul Naţional de Investiţii ,,Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile.

Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește