Ministerul Agriculturii: O cincime din suprafaţa cultivată cu grâu a fost afectată de inundaţii, dar pâinea nu se va scumpi
0UPDATE Până în prezent a fost recoltată 50% din producţia de grâu, însă 15-20% din suprafaţa cultivată cu grâu a fost afectată de inundaţiile din acest an, a declarat astăzi Adrian Rădulescu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Din cele 2,4 milioane de hectare de grâu cultivat, am recoltat până acum în jur de 50%, adică circa 1,16 milioane de hectare, însă ştim sigur că, în procent de 15-20%, suprafaţa cultivată cu grâu a fost afectată de ploi", a spus Rădulescu. Producţia de grâu recoltată până acum însumează 3,02 milioane de tone.
Oficialii spun că preţul la pâinii nu va creşte, producătorii nu garantează
Oficialii spun că prețul unei tone de grâu recoltat, nepanificabil, este de 400 de lei pe tonă (cel nepanificabil) și 500 de lei (cel panificabil), şi, chiar dacă producţia mică va determina scumpirea grâului, aceasta nu va fi atât de mare încât să influenţeze preţul pâinii. În prezent, la bursele americane și chiar pe piaţa europeană, cotaţia grâului a crescut în ultimele zile şi pe fondul unei producţii diminuate. Acest lucru înseamnă că fermierii români ar putea primi mai multe cereri pentru export. "În 2004-2005, tona de grâu costa 700 de lei, abia atunci a influenţat preţul pâinii. Când va ajunge la acest nivel, atunci vom vorbi de paine mai scumpă", a mai spus Rădulescu.
În replică, Aurel Popescu, președintele Patronatului Român din Industria Panificaţiei, spune că "prețul de atunci nu are de-a face cu cel al unei tone de grâu un prezent". "Tona de grâu panificabil costă acum 500 de lei, dacă va mai crește, atunci cu siguranță va atrage costuri mai mari, firmele având de ales- ori să se închidă, ori să mărească prețurile", arată Popescu.
Referitor la producţia de orz, Rădulescu a spus că în urma recoltării a peste 90% din suprafaţa cultivată, respectiv aproape 220.000 hectare, producţia însumează 660.000 tone. În ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu rapiţă, până în prezent a fost recoltată 86%, respectiv aproximativ 500.000 hectare, cu o producţie totală de aproximativ 815.000 tone.
Producție distrusă de ploi
În iunie, Nicolae Sitaru, preşedintele Ligii Producătorilor Agricoli (LAPAR) spunea că producția agricolă va scădea în acest an și va fi "un dezastru". „Anul trecut am avut o producţie de grâu de circa 3.000 de kilograme la hectar. Pentru acest an estimam circa 4.000 de kilograme, dar dacă ploaia s-ar opri acum, am realiza maxim jumătate din estimări", a afirmat atunci Sitaru.
Preşedintele LAPAR spune că scăderea drastică a producţie va duce la falimente. „Alternativa este importul de cereale, iar după cum evoluează cursul leu-euro, se va scumpi tot în acest an", estimează Sitaru.
Citește și
Prognoză optimistă pentru producţia de grâu din 2010
Anul acesta, producţia de grâu a României va fi considerabil mai bună decât anul trecut, potrivit unui raport al Institutului francez de analiză Strategie Grains, citat de Reuters. Raportul arată că statele din vestul Uniunii s-au confruntat cu vreme uscată, câteodată însoţită de temperaturi reduse şi de aceea producţia va fi mai mică decât cea obţinută în 2009. În acelaşi timp însă culturile de grâu din România, Bulgaria şi Ungaria au beneficiat de ploi abundente. Astfel, producţia cumulată pentru cele trei state a fost majorată cu 1,2 milioane de tone.
Producţia medie din România a fost anul trecut de 2.341 de kilograme la hectar, mult sub nivelul din penultima ţară din UE după acest indicator, Spania, care a raportat o producţie medie de 2.713 kilograme la hectar, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Cel mai mare randament s-a înregistrat în Marea Britanie, de 8.280 de kilograme la hectar.