Ministerul acuzat că dă afară angajaţii de pe o zi pe alta, fără preaviz. Ministru: Pentru unii este greu să se despartă de borcanul cu miere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Mai mulţi angajaţi ai Ministerului Dezvoltării au protestat, marţi, acuzând că au fost concediaţi fără preaviz. Ministrul le răspunde că funcţionarii bine pregătiţi nu ar trebui să fie îngrijoraţi şi că protestează doar cei cărora le „este greu să se despartă de borcanul cu miere”.

Ministerul Dezvoltării are în prezent 1.020 de angajaţi. Reorganizarea care are loc în prezent va face ca numărul acestora să scadă la 765.

O serie de angajaţi au criticat procesul de reorganizare. Aceştia au protestat, marţi dimineaţă, în faţa sediului instituţiei, fiind nemulţumiţi de faptul că unii dintre ei vor fi disponibilizaţi, iar alţii urmează să dea examen pentru a ocupa posturile. Ei au susţinut că au primit notificările în week-end.

Ministrul Dezvoltării Ion Ştefan a afirmat, ulterior, că a găsit în minister funcţionari bine pregătiţi, care nu ar trebui să se teamă de examenele pe care urmează să le dea.

„Pentru alţii însă, este extrem de greu să se despartă de «borcanul cu miere», de salarii şi alte beneficii, prin aplicarea măsurii reorganizării. În calitate de ministru, îi asigur pe toţi angajaţii că reoganizarea are ca obiectiv principal echitatea - muncă corectă răsplătită cu o plată corectă. Nu mai putem susţine secretare care încasează acelaşi salariu cu cei care au răspundere pe proiecte majore, în valoare de sute de milioane de euro. Precizarea aceasta nu este menită a pune în umbră munca unora, ci doar că este timpul să facem o diferenţiere între responsabilităţile posturilor ocupate în cadrul MLPDA. Avem nevoie de performanţă, nu de întârzieri şi blocaje pentru beneficiari şi cetăţeni”, adaugă el.

Ulterior, ministrul Ion Ştefan a precizat, într-un comunicat de presă, că Hotărârea de Guvern nr. 358 din 30 aprilie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a fost respectată şi a emis ordinul pentru aprobarea listei funcţiilor pentru care se organizează examen, precum şi a funcţiilor publice vacante puse la dispoziţie funcţionarilor publici.

Potrivit sursei citate, toată documentaţia a fost emisă în termenele legale, fiind respectată legislaţia în vigoare.

Ministrul Dezvoltării spune că reducerea personalului nu va afecta sub nicio formă activitatea ministerului.

„Acum câteva luni de zile am anunţat o reorganizare din temelii a Ministerului şi asta am făcut. Am hotărât reducerea cu 40% a echipei politice, adică secretari de stat, subsecretari, iar posturile de conducere au fost reduse cu 35%, vom avea mai puţine posturi de conducere, iar numărul de angajaţi, se va reduce cu 25-30%, un număr mai mic. Ceea ce propunem noi prin restructurare aduce beneficiu cetăţenilor, nu am făcut asta pentru a proteja sau a mă răzbuna pe un salariat sau altul, nu îi cunosc, nu am angajat pe nimeni în acest minister”, mai susţine Ion Ştefan.

Ministrul afirmă că persoanele care au primit preaviz se pot prezenta la examen. „Ei pot participa la examen în data de 29 mai, examen ce va avea loc la Facultatea de Drept ca să dăm posibilitatea tuturor să participe la un examen civilizat", a declarat acesta.

Referitor la protest, Ion Ştefan a susţinut că „fiecare cetăţean român, inclusiv angajaţii MLPDA, nu are îngrădit acest drept”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut