Ministerele Muncii şi Finanţelor vor să majoreze valoarea tichetelor de masă şi a tichetelor de creşă. La cât ar putea ajunge

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Ministerul Municii şi Protecţiei Sociale, precum şi Ministerul Finanţelor au în transparenţă decizională două ordine care prevăd majorarea valorii tichetelor de masă şi tichetelor de creşă, din luna octombrie.

Potrivit documentelor publicate, pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei.

Conform sursei citate, valoarea nominala stabilită se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2022 respectiv, februarie 2022 şi martie 2022.

Până în luna septembrie a acestui an, valoarea maximă a unui tichet de masă este de 20,01 lei, arată legislaţia în present, transmite News.ro.

Al doilea ordin pus în transparenţă decizională pe site-ul MInisterului Muncii arată că pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care este acordată sub formă de tichete de creşă va fi majorată la 490 lei.

Noua valoare este aplicată pentru tichete de creşă  tot până în luna martie anului viitor.

Până în luna septembrie a acestui an, valoarea nominală lunară a unui tichet de creşă este de 480 lei, conform legislaţiei în vigoare.

Ordinele se află, până pe 25 august, în procedura de transparenţă decizională, iar pentru a intra în vigoare cele două acte normative ele vor fi semnate de miniştrii Muncii şi Finanţei, apoi publicate în Monitorul Oficial.

Tichetele de masă sunt bilete de valoare, pe care orice angajator le poate acorda lunar salariaţilor săi, în baza Legii nr. 165/2018, putând fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau achiziţionarea de produse alimentare.

Tichetele de creşă, aşa cum le defineşte aceeaşi lege, sunt bilete de valoare care se acordă lunar angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap şi pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul.

Ordinul Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor privind majorarea valorii tichetelor de creşă, pus în transparenţă decizională, poate fi accesat AICI.

Ordinul privind majorarea cuantumului maxim al tichetelor de masă poate fi accesat AICI.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile