Articol publicitar

Miki, 52 de ani, şofer partener Uber: am vrut să îi arăt soţului că şi eu pot reuşi într-o lume a bărbaţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela, sau Miki pentru apropiaţi, este partener Uber de câteva luni - îşi împarte maşina personală în timpul liber cu pasageri din Bucureşti, pe care îi duce la destinaţie. A studiat filologie şi istorie şi este pasionată de dezvoltare personală.

În prezent, ocupaţia ei de bază este nail-artist, iar inainte de asta a încercat, pe parcurs, mai multe afaceri: florărie, băcănie, magazin de mirodenii. Alături de soţul şi de cele două fete, se consideră “o familie de mici antreprenori” deşi recunoaşte ca nu e uşor: “antreprenor in Romania? Hmm, te omoară birocraţia!”, spune ea.

Este o fire hotărâtă, optimistă şi plină de energie - dacă ai noroc să o nimereşti în trafic, ca pasager, îţi va face cu siguranţă ziua mai frumoasă. “E important pentru mine să nu fiu niciodată nevoită să-mi plec privirea decât pentru a-mi verifica şireturile. "Carpe diem" este un principiu după care mă ghidez. Un filozof antic spunea că  în viaţă sunt puţine bucurii mari, de aceea trebuie să ne mulţumim cu cele mici de zi cu zi”, rezumă Miki filosofia dupa care se ghidează.

Am întrebat-o cum a ajuns să conducă cu Uber, de ce face asta şi cum este, pentru ea, această activitate.

Cum ai ajuns să conduci pe platforma Uber?                                                                           

Despre Uber am auzit pe Internet anul trecut, după ce soţul meu s-a pensionat. El este un om activ şi caută ceva să-şi umple timpul în mod placut. Personal mi s-a parut o chestie nouă, avangardistă, care iese din tipare. Eu am devenit partener din dorinţa de a-i demonstra soţului meu ca şi eu, o femeie, pot reuşi într-o lume a bărbaţilor. Sunt ambiţiosă şi perseverentă dacă îmi pun ceva în cap.

De ce ai ales să faci asta? Ce îţi place şi ce nu îţi place?

Cu Uber am posibilitatea să câştig bănuţi pentru rezolvarea unor probleme şi pentru satisfacerea unor mici plăceri. Călătoriile sunt în topul hobby-urile mele. Îmi place să văd lucruri şi oameni noi, să le cunosc istoria, cultura, arta, gastronomia...  aş dori din tot sufletul să văd America, dar din păcate pentru mine "visul american" este şi va ramane probabil doar un vis...

Îmi place parteneriatul cu Uber pentru că am un program extrem de flexibil, nu am şefi, nici colegi de birou invidioşi. Îmi place că întâlnesc în fiecare zi oameni interesanţi din toate categoriile sociale, de toate vârstele şi naţionalitatile. Îmi pot exersa abilităţile de limbi straine şi nu numai. Eu sunt o persoana veselă şi empatică şi relaţionez foarte usor cu oricine. În mod fericit, posed de la natură un mimetism care îmi permite să mă adaptez rapid oricarei situaţii. Ce nu îmi place? Traficul din Bucureşti, gropile, şi, uneori, atitudinea necorespunzatoare a unor pasageri poate prea grăbiţi.

Dincolo de partea financiară, cum te-a ajutat Uber?

În primul rând, am redescoperit Bucureştiul, am văzut locuri minunate despre care, spre ruşinea mea, nu ştiam că există. Aflu în mod constant despre toate evenimentele importante care au loc în oraş, manifestari culturale, sportive, concerte.                

Planuri de viitor?

Să am din nou 5 stele în aplicaţie (La Uber, fiecare partener primeşte un rating de la 1 la 5 dupa fiecare cursa, iar  sub 4.7 poti fi dezactivat), să răman unul din partenerii de top, să câştig mulţi, mulţi bani, să îmi schimb maşina, să călătoresc, să îmbătrânesc frumos... să fiu prezentă la la lansarea Uber şi în alte oraşe din Romania, să fiu în continuare exemplul viu că şofatul nu mai e de mult timp "a man's world"!

La fel ca Miki, sunt mulţi alţi parteneri Uber care aleg să îşi împartă maşina personală. Iar dacă foloseşti Uber, ştii deja că şoferii care te conduc prin Bucureşti sunt oameni foarte diferiţi. Părinţi, bunici, studenţi, antreprenori, artişti, sportivi - toţi au povestea lor şi un motiv aparte pentru care au ales să conducă pe platforma Uber. Te invităm să îi descoperi pe 10 dintre ei, să le afli visurile, planurile şi cum Uber îi ajută şă şi le transforme în realitate. Iar dacă te regăseşti şi tu în poveştile lor, te invităm să încerci experienţa de partener Uber.

Material prezentat de Uber.

Mai multe pentru tine:
Salariile nemulțumesc jumătate dintre europeni. Românii resping ideea de transparență
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cifrele oficiale cresc, dar veniturile resimțite nu țin pasul: „Salariul mediu nu reflectă realitatea românilor”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”