Mihai Răzvan Ungureanu acuză Guvernul că a încălcat scrisoarea de intenţie cu FMI prin situaţia de la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, luni, că este sceptic cu privire la succesul privatizării Oltchim, arătând că Guvernul a încălcat atât memorandumul de privatizare pe care l-a aprobat, precum şi scrisoarea de intenţie cu FMI şi CE privind necesitatea unui investitor strategic.

"Personal, sunt destul de sceptic că un asemenea proces de privatizare, indiferent de felul în care a fost condus şi modul cum a fost făcut auditul iniţial, are şanse de succes. Aş dori să pot fi infirmat. Problema cea mare ţine în primul rând de felul cum a fost respectat memorandumul de privatizare al Oltchim, aprobat acum aproape o lună de Guvern, care spune că Oltchim se vinde la pachet cu datoriile către AVAS şi Electrica Furnizare. (...) Oltchim pare să fi fost cumpărat fără creanţe, care rămân în continuare în proprietatea statului, şi acesta este un prim semn de întrebare pe care îl avem faţă de chestiunea în discuţie", a spus Ungureanu, într-o conferinţă de presă la sediul partidului Forţa Civică, citat de Mediafax.

El a adăugat că, "dacă statul face convenţia creanţelor în acţiuni, dacă ar mai avea timp să facă convenţia în acţiuni, nu pot fi iniţiate litigii judiciare în vederea anulării acesteia".

"Şi asta pentru că, întâmplându-se aşa ceva, statul ar deţine 98% din Oltchim", a evidenţiat el.

Totodată, el a amintit că scrisoarea de intenţie cu FMI şi Comisia Europeană privind privatizarea Oltchim menţiona necesitatea unui investitor strategic, iar în condiţiile actuale nu se poate pune problema unei "privatizări cu orice preţ".

"Nu cred că se poate pune problema unei privatizări cu orice preţ a Oltchim. Specificul industrial al capacităţilor de producţie din cadrul combinatului, faptul că există nemumărate consecinţe probabile de ordin social la adresa zonei în care se află combinatul, e vorba de oraşul Râmnicu Vâlcea cu zona înconjurătoare, toate aceste chestiuni împiedică în opinia noastră o privatizare făcută cu orice preţ. Dimpotrivă, procesul de privatizare aici trebuia gândit foarte atent, popularizat ca ofertă de privatizare peste tot unde există investitori de talie capabili să ofere Oltchim o şansă economică viabilă şi populaţiei din zonă, de asemenea, capacitatea de a supravieţui", a spus liderul Forţei Civice.

Ungureanu a subliniat că în continuare Oltchim rămâne expus riscurilor de executare silită şi de faliment, chiar şi după o eventual conversie a creanţelor în acţiuni, neputând lua credite bancare.
"Deci, aici este problema mare a Oltchim, în cazul în care orice acţionar care nu este şi creditor şi-ar pierde în totalite investiţia. Atunci da, putem vorbi de iminenţa unui faliment", a afirmat Ungureanu.
El a mai arătat că în cursul acestei săptămâni formaţiunea sa va susţine o conferinţă de presă privind toate marile privatizări din ultimii 20 de ani. El a spus că acestea au fost făcute fără a se ţine cont de caracterul integrat al principalelor ramuri economice constituite înainte de 1989, adică fără să existe o viziune, iar la Oltchim e vorba despre aceeaşi situaţie.

Contractul dintre OPSPI şi Dan Diaconescu privind privatizarea Oltchim nu a fost semnat luni, Diaconescu acuzând că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe şi că documentul avansat de OPSPI este diferit faţă de forma contractului anunţată o dată cu caietul de sarcini.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul