Micu: Disponibilizările la CFR nu sunt iminente, vrem să păstrăm locurile de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Micu, directorul general CFR SA, spune că în prezent caută soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă

În prezent nu se discută despre disponibilizări în cadrul CFR, existând preocupări pentru găsirea de soluţii care să ducă la păstrarea locurilor de muncă, întrucât eventualii disponibilizaţi şi-ar găsi foarte greu de muncă, a declarat sâmbătă George Micu, directorul general al CFR SA.

„Preocuparea noastră la acest moment nu este să facem disponibilizări, ci este să găsim soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă ale angajaţilor CFR, pentru că este un domeniu de nişă şi măsura disponibilizărilor va trebui să fie ultima, deoarece aceşti oameni îşi vor putea găsi greu de lucru în alte domenii. Acesta nu este un domeniu din care să poată fi mutaţi. În acest moment, disponibilizările nu sunt iminente la CFR, pentru că şi dacă vor fi anumite reduceri, vom încerca să găsim soluţii să fie preluaţi sau să se găsească soluţii pentru protecţie socială a acestor angajaţi“, a spus Micu, potrivit Mediafax.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, declara marţi că dacă vor exista planuri de disponibilizări la companiile deţinute de minister, acestea vor fi discutate în prealabil cu sindicatele, dar în prezent priorităţile sunt bugetul pe 2014 şi planurile de dezvoltare a companiilor.

„În momentul acesta nu există un plan de disponibilizări. Sigur, zvonurile pot apărea din toate direcţiile, cum ne-am obişnuit. În momentul în care se va face sau va exista un plan de disponibilizări, va exista doar după ce vom discuta cu partenerii sociali, cu sindicatele. Nu există plan de disponibilizări care să nu trebuiască să fie discutat cu sindicatele. Din câte ştiu, încă nu am ajuns la acel subiect. Avem o altă prioritate - bugetul pe 2014, planurile de dezvoltare a companiilor, cred că sunt foarte importante, mult mai importante, până să ajungem să reorganizăm mai avem. Trebuie întâi să le punem pe picioare“, a spus Mănescu.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”