Meseria în care poţi să câştigi un salariu de 1.500 euro, după un curs de o lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este omul din spatele managerului persoana ale cărei atribuţii se întind de la răspunderea la e-mail-uri şi organizarea programului cu întâlniri până la participarea în locul şefului la diverse întâlniri. Meseria de asistent personal poate fi practicată cu succes atât de femei, cât şi de bărbaţi, iar salariul variază între 500 şi 1.500 de euro pe lună.

"În ultima perioadă, am derulat o serie de cursuri, unul foarte solicitat fiind cel de asistent personal. Asistentul personal este acel angajat care, practic, este mâna dreaptă şi omul din spatele managerului. Este cel care trebuie să cunoască clienţii, furnizorii şi absolut toate sarcinile şi care nu trebuie să aibă doar abilităţi organizatorice, ci şi calităţi interpersonale foarte bine dezvoltate", a declarat Adela Marin, director general în cadrul companiei Complete Training, 

  

 Astfel, atribuţiile unui asistent personal se întind de la..citeşte continuarea pe wall-street.ro 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile