Mersul trenurilor. Pe rutele spre litoral, Trenurile Soarelui s-au oprit, dar legăturile din ţară cu Constanţa continuă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Legătura dintre Bucureşti şi Constanţa va fi asigurată zilnic de 18 trenuri (nouă pe sens), din care 14 InterRegio şi 4 Regio

CFR Călători informează că programul Trenurile Soarelui a ajuns la final. „În acest sezon estival, cele 40 de trenuri din program au transportat peste 900.000 de pasageri, în uşoară creştere faţă de anul trecut“, arată compania feroviară.

Începând cu luna septembrie 2015, capacitatea de transport este adaptată cerinţelor de extrasezon, legătura dintre Bucureşti şi Constanţa fiind asigurată zilnic de 18 trenuri (nouă pe sens), din care 14 InterRegio şi 4 Regio.

Trenurile Litoral circulă în continuare fără opriri intermediare şi parcurg ruta Bucureşti Nord - Constanţa în două ore.

De asemenea, durata de călătorie a celorlalte 10 trenuri InterRegio directe se va menţine în medie la circa 2 ore şi 20 minute.

La cererea pasagerilor, CFR Călători menţine în circulaţie toate trenurile directe care au conectat marile oraşe Arad, Craiova, Iaşi, Suceava, Braşov şi oraşul Constanţa (vezi tabelul de mai jos).

De asemenea, în Gara de Nord Bucureşti vor fi asigurate legături la toate trenurile din ţară spre/dinspre litoral. Astfel, turiştii care vor merge la mare prin programul Litoralul pentru toţi, vor putea călători cu trenul până la Constanţa.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A O MĂRI

Reduceri oferite la călătoria în trafic intern

- 10% la călătoria dus-întors;
- între 15% şi 25% la cumpărarea cu anticipaţie;
- între 10% şi 25% reducere cu oferta Minigrup 2 – 5 (în cadrul acestei oferte, tinerii de până la 18 ani beneficiază de 50% reducere faţă de tariful plătit de un adult);
- 5% reducere la cumpărarea online (se cumulează şi cu alt discount, cum ar fi reducerea pentru dus-întors);
- 25% prin Cardul Tren Plus;
- 35% la tren IR şi de 50% la tren R cu oferta Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică);
- între 15% şi 35% cu Biletul de weekend;
- între 31% şi 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri până duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia - Braşov şi retur;
- între 10% şi 20% la călătoria cu trenuri succesive (se cumulează cu reducerea pentru anticipaţie);
- reduceri de până la 35 % pentru Grupuri de peste 20 persoane.

„Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internaţional Gara de Nord Bucureşti) sau să se adreseze personalului nostru din staţii“, arată transportatorul feroviar, într-un comunicat.

Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”