MedLife cumpără al doilea lanţ de farmacii, în numai două săptămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sistemul Medical MedLife anunţă o a doua achiziţie pharma, în numai două săptămâni, prin care grupul va ajunge la o reţea de 20 de farmacii. Compania transmite că va continua politica de achiziţii şi în anul 2021, având în acest sens discuţii cu câţiva operatori privaţi de servicii medicale din România.

MedLife anunţă că a semnat tranzacţia pentru preluarea pachetului integral de acţiuni ale grupului de companii CED Pharma. Este a doua achiziţie a grupului pe segmentul pharma, anunţată în decursul a două săptămâni, prima achiziţie fiind Pharmachem.

CED Pharma face parte dintr-un grup de firme, care are în componenţă 6 farmacii, toate localizate în Bucureşti. La nivelul anului 2019, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, în creştere cu 6% faţă de anul precedent.

„Aşa cum am anunţat acţionarii noştri, continuăm să ne consolidăm şi să ne diversificăm segmentele de activitate. Structura actuală de business încorporează 6 divizii de business: clinici, laboratoare, spitale, stomatologie, farmacii şi servicii corporate, iar acest tip de structură ne ajută să rezolvăm integrat nevoile actualului pacient, dar mai ales nevoile viitorului pacient. Achiziţia CED Pharma reprezintă un pas firesc în programul de achiziţii, întrucât ne ajută nu doar să consolidăm divizia noastră de farmacii PharmaLife, dar şi să asigurăm continuitate pentru strategia noastră de dezvoltare pe segmentul pharma bazată pe interdependenţa între unităţile spitaliceşti şi farmacii, toate cele 6 farmacii noi fiind în incinta unui spital sau în apropierea acestuia. Credem cu tărie faptul că zona pharma va avea o contribuţie importantă pentru pacientul următorilor ani, pentru menţinerea sănătăţii populaţiei şi a economiei ţării şi va fi foarte conectată la serviciile medicale tocmai pentru a putea oferi soluţii integrate pentru nevoile medicale ale pacientului de mâine”, a declarat Mihai Marcu, CEO şi Preşedinte MedLife Group.

Tranzacţia urmează să fie analizată de Consiliul Concurenţei.

„Odată finalizată această tranzacţie, cele 6 farmacii vor fi integrate în reţeaua proprie PharmaLife, numărul total al unităţilor urmând să ajungă la 20 de farmacii, în contextul în care am mai adăugat de curând alte 2 farmacii în portofoliu, pe care le anunţăm tot cu această ocazie. Mai mult decât atât, prin aprobarea de către Consiliul Concurenţei a celor două achiziţii pharma anunţate, Pharmachem şi CED Pharma, grupul MedLife va fi prima companie medicală privată din România care depăşeşte un sfert de miliard de euro ca şi cifră de afaceri. Este o confirmare clară legată de performanţa unui management românesc, a medicilor români şi a soluţiilor gândite şi dezvoltate cu resurse locale. Este o confirmare în plus legată de faptul că putem creşte capitalul românesc şi, împreună putem să ducem economia României la un alt nivel. Vom continua politica de achiziţii şi în anul 2021, având în acest sens discuţii cu câţiva operatori privaţi de servicii medicale din România, dar nu excludem tranzacţii de mai mică dimensiune în ţările învecinate. Suntem mândri ca o companie cu capital românesc, listată la BVB, a reuşit nu doar să gestioneze provocările pandemiei şi să se implice în comunitate, dar şi să devină un lider regional în medicină privată”, a declarat Mihai Marcu.

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul