Mediatorul îţi rezolvă conflictele cu banca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la lansarea în urmă cu o lună, Uniunea Mediatorilor Bancari a soluţionat deja două conflicte dintre clienţi şi instituţiile financiare şi are în desfăşurare alte patru cazuri. Tot mai mulţi clienţi sunt nemulţumiţi în relaţia cu banca. Aceştia pot apela la un mediator bancar pentru a solicita rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor.

Creşterea nejustificată a dobânzilor la credite, introducerea unor comisioane sau formulările ambigue din contracte sunt principalele cauze ce generează conflicte între bănci şi clienţii acestora. Multe dintre acestea ajung să se rezolve în instanţă, nemulţumind în cele din urmă una dintre părţi. Sau, în multe cazuri, clientul ajunge să accepte condiţiile impuse de bancă fie că îi convine sau nu.

Citiţi şi:

Sistemul bancar ia nota 8 pentru 2009
Reglementări dure pentru bănci

Două cazuri rezolvate

După mai bine de doi ani de demersuri în vederea înfiinţării unei instituţii de mediere, Uniunea Mediatorilor Bancari din România şi-a început activitatea în urmă cu o lună. A primit opt solicitări de mediere din partea clienţilor cu probleme, iar două dintre acestea au fost deja rezolvate, potrivit reprezentanţilor Uniunii.

În primul caz, banca a acceptat restructurarea unui credit de 35.000 de lei, după ce clientul ieşean a plătit un avans de 10.000 de lei, evitând astfel penalităţile şi ajungerea în instanţă a cazului, cum se doea iniţial. În cel de-al doilea caz rezolvat, o societate de asigurare a acceptat plata către un client din Galaţi a daunei totale pentru o poliţă Casco în urma unui accident. Conflictul dintre gălăţean şi firma de asigurare trena de aproape jumătate de an. Alte patru proceduri de mediere sunt în curs de desfăşurare.

Medierea - cu acordul ambelor părţi

Medierea poate fi solicitată de client sau de bancă, ori de amândouă. Procedura nu poate începe atât timp cât una dintre părţi nu acceptă medierea. „În două cazuri, o bancă şi o firmă de asigurare au fost iniţail reticente şi neîncrezătoare în rolul nostru, având determinarea clară de a ajunge la proces pentru a-şi recupera creanţele", spune Tudor Tatu, preşedintele Uniunii Mediatorilor Bancari. Dacă clientul solicită medierea, banca, firma de asigurare sau de leasing va fi înştiinţată şi se va stabili o întâlnire între mediator şi reprezentanţii acesteia.

Dacă părţile acceptă soluţionarea litigiului prin mediere după discuţiile preliminare separate şi comune, se semnează un contract de mediere. Apoi se stabileşte un număr de întâlniri, data şi locul acestora.

„Pe parcursul întrevederilor, mediatorul îşi dă silinţa, în mod imparţial, neutru şi confidenţial, să sprijine cât mai util părţile să îşi identifice interesele şi nevoile astfel încât să rezolve litigiul parţial sau în totalitate", explică preşedintele Uniunii. Dacă clientul şi instituţia financiară ajung la o înţelegere, totală sau parţială, semnează un acord de mediere. Acordul este prezentat de mediator şi părţi la sediul creditorului şi pe baza lui se încheie un act adiional la contractul de împrumut în care se înscriu noile clauze stabilite. Dacă în urma medierii nu se ajunge la o înţelegere, situaţia rămâne consemnată într-un proces verbal.

Tudor Tatu spune că onorariile mediatorului sunt sub cele ale unui avocat, iar ele acoperă cheltuielile administrative ale procedurii şi un comision ce se negociază cu părţile. În luna decembrie au devenit membri ai Uniunii 15 medietori, iar la finele acestei luni numărul lor se va dubla.

3.000 de reclamaţii la ANPC în 2009

Pe parcursul anului trecut, aproximativ 3.000 de reclamaţii au fost trimise anul trecut de clienţii băncilor la Protecţia Consumatorilor. Cei mai mulţi clienţi au reclamat majorarea dobânzii la creditele contractate, dar şi refuzul băncii de a reduce dobânda în linie cu scăderea indicilor de referinţă.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Cosumatorilor a încheiat 21 de procese verbale, cu amenzi totale de 441.000 de lei. Totodată, au fost transmise în instanţă aproximativ 650 de reclamaţii şi contracte de credit.

Avantajele medierii

Prin recurgerea la mediere, litigiile dintre client şi bancă îşi găsesc mai repede rezolvare prin evitarea proceselor lungi, iar costurile sunt mai mici pentru că nu implică obligativitatea avocatului. Totodată, permite rezolvarea conflictului prin găsirea unei soluţii care să
satisfacă atât clientul, cât şi instituţia financiară.

Ce reclamă clienţii băncilor

- majorarea dobânzii la creditele contractate.
- refuzul băncii de a diminua dobânda la creditele acordate în euro şi franci elveţieni deşi indicii de referinţă au scăzut.
- refuzul băncii de a reeşalona creditele.
- deficienţe privind operaţiunile cu carduri.
- perceperea comisionului de administrare a contului curent.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta