Media salariilor a urcat la 2.086 de lei net în aprilie 2016, aproape de maximul din decembrie 2015. În ce domenii au crescut cel mai mult veniturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Informaticienii au trecut, în premieră, pe primul loc în topul salariilor

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional s-a majorat în aprilie cu 12,3% faţă de aceeaşi lună din 2015, la 2.086 de lei, ritmul de creştere fiind uşor superior celui înregistrat în martie, reiese din datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Câştigul lunar net din aprilie se apropie şi mai mult de nivelul atins în ultima lună a anului trecut, când câştigul salarial mediu net a fost de 2.114 lei - nivel maxim istoric pentru România.

În decembrie se acordă, în mod tradiţional, prime de final de an, iar câştigurile sunt semnificativ mai mari decât în celelalte luni ale anului.

În termeni reali, ţinând cont de inflaţie, câştigurile au fost mai mari, în aprilie 2016, cu 16,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Premieră: IT&C pe primul loc

„Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (5.342 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.169 de lei)“, se arată într-un comunicat al INS.

Câştigul salarial a fost mai mare în aprilie decât în martie ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou).

Pădurarii au avut cea mai mare creştere salarială

În silvicultură şi exploatare forestieră au fost consemnate cele mai mari majorări salariale, cu 32,5%.

Acest sector a fost urmat de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, telecomunicaţii, activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, cu 14%-19%.

Scăderi maxime în industria tutunului

Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun (-38.7%) şi în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (-15,4%).

Comparativ cu luna precedentă, câştigul mediu net a crescut, în aprilie, cu 1,7% (35 de lei).

Bugetarii, cu 13% peste angajaţii din mediul privat

De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sănătate şi în domeniul asistenţei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie  s-au majorat cu 15% salariile din învăţământ şi cu 10% salariile celorlalţi bugetari.

În urma acestor majorări, diferenţa dintre salariile bugetarilor şi câştigurile din companiile private s-a adâncit puternic. În 2014, câştigul mediu al bugetarilor era cu 13% peste nivelul din sectorul concurenţial, iar în 2015 ecartul a urcat la 16%, arată datele publicate recent de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).

Pentru 2016, prognozele oficiale arată că venitul mediu brut lunar din sectorul bugetar va ajunge la 3.231 de lei, nivel cu 22,6% mai mare decât câştigul brut din sectorul concurenţial.

Mai multe pentru tine:
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană