Masterplanul „antiîmbătrânire” şi pentru turism balnear, lansat în dezbatere de Ministerul Economiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două proiecte de hotărâre au fost lansate de Ministerul Economiei, primul vizând revigorarea sectorului balnear, iar cel de-al doilea dezvoltarea sectorului ecoturismului.


În primul document, autoritatea propune crearea unui grup de lucru şi a unor linii de produse „anti-ageing” (împotriva îmbătrânirii) pe bază de apă termală sau minerală, precum şi numirea unor ambasadori ai sectorului balnear, dar şi introducerea unei noi ocupaţii în România, de „animator de staţiuni turistice”.

Grupul de lucru „anti-ageing” va include medici, paramedici, actorii turistici ai staţiunii, primăriile şi alţi prestatori cu relevanţă din staţiunile care propun sau vor să propună produse împotriva îmbătrânirii, susţin autorii proiectului.

Autorităţile vizează şi dezvoltarea unui cluster balneo-turistic verde la nivel naţional, care să asigure dezvoltarea şi promovarea produselor de turism balnear şi de ecoturism pe piaţa internatională. Acesta va fi lansat sub egida Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) pentru a coordona includerea a două produse-cheie ale turismului românesc: turismul balnear şi ecoturismul.

Clusterul ar trebui să ajute staţiunile balneare să găsească finanţările necesare şi parteneri privaţi pentru a dezvolta produse turistice inovante. Bugetul clusterului va fi de 30.000 euro, iar ulterior acesta ar trebui să devină autonom prin cotizaţia membrilor şi prin folosirea fondurilor europene.

Ce împiedică dezvoltarea ecoturismului

Un alt proiect de hotărâre identifică elementele care blochează dezvoltarea ecoturismului, dar şi ce anume ar putea încuraja dezvoltarea turismului ecologic.  

Lipsa infrastructurii rutiere şi feroviare, precum şi a celei turistice şi a informaţiilor necesare şi a personalului calificat, defrişările ilegale, braconajul, deşeurile, traficul cu ATV-uri şi motociclete, dar şi gradul redus de implicare a primăriilor reprezintă punctele slabe ale ecoturismului românesc, scrie în proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a ecoturismului în România 2016-2026, lansat de Ministerul Economiei.

De asemenea, supraexploatarea resurselor naturale, prin păşunat neadecvat şi suprapăşunat şi turismul necontrolat cresc presiunea exercitată asupra zonelor şi obiectivelor turistice.

Punctele „forte” prezentate în strategie sunt mai puţin numeroase, şi ţin de: diversitatea resurselor turistice naturale de excepţie, diversitatea florei şi a faunei, potenţialul speologic bogat şi existenţa a 29 de arii naturale protejate. În plus, Cele 29 de arii naturale protejate majore - rezervaţii ale biosferei, parcuri naţionale, parcuri naturale -, cu excepţia siturilor Natura 2000, însumează mai mult de 7% din suprafaţa ţării, România este singura ţară de pe continent unde sunt prezente cinci din cele nouă regiuni biogeografice ale Uniunii Europene.

Conform estimărilor făcute, aceste areale atrag în prezent circa 3,4 milioane de vizitatori.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani