Maşinile cu volan pe dreapta, interzise în România. Ministrul Transporturilor a semnat ordinul. Când va intra în vigoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maşinile cu volan pe dreapta nu vor mai putea fi omologate în România

Ministrul Transporturilor a semnat ordinul prin care se interzice omologarea în România a maşinilor cu volan pe partea dreaptă.  Interdicţia  va intra în vigoare imediat ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial.

Peste 25.000 de autovehicule cu volanul pe partea dreaptă au fost omologate de Registrul Auto Român (RAR) în ultimii doi ani.  

Proiectul de ordin de ministru a fost în dezbatere publică până la finalul lunii iulie. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare, precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE şi care nu au suferit modificări în raport cu configuraţia de înmatriculare iniţială,  scrie profit.ro.

Alte prevederi se referă la eliberarea unui duplicat al cărţii de identitate a vehiculului, la efectuarea de inspecţii tehnice în alte state membre UE, la emisiile poluante, la înmatricularea vehiculelor istorice şi la sistemele de încălzire ale vehiculelor.

După intrarea în vigoare a interdicţiei omologării, persoanele care vor să înmatriculeze în România astfel de autovehicule trebuie să recurgă la modificarea poziţiei postului de conducere de pe partea dreaptă pe partea stângă.



 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă