Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, vrea să prelungească perioada de implementare pentru unele proiecte POSDRU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul va avea miercuri pe ordinea de zi un memorandum prin care se va extinde perioada de implementare a unor proiecte pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) 2007 - 2013, ţinta fiind să nu se depăşească, totuşi, finalul acestui an, aşa cum cer regulile europene.

„Săptămâna aceasta venim cu un memorandum în Guvern, astfel încât pe POS DRU să atingem dezideratul de 80%. Asta înseamnă că vom acorda posibilitatea de a se prelungi perioadele de implementare a proiectelor, rămânând în calendarul asumat — 31.12.2015. Au existat foarte multe motive care ne sunt imputabile şi nouă, ca structuri ale fondurilor europene — vorbesc de minister, autorităţi de management, organisme intermediare. Sunt motive care ţin de beneficiari, fiind un număr foarte mare. Am găsit această soluţie, de a extinde perioada de implementare. Ea rămâne până la finalul anului, dar erau anumite proiecte care se terminau în iunie şi indicatorii nu erau îndepliniţi“, a spus Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, citat de Agerpres.ro.

La finalul lunii martie, gradul de absorbţie curentă a fondurilor europene pe POS DRU era de 46,53%, valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană fiind de 1,617 miliarde euro.

Fondurile europene alocate pentru perioada 2007-2013 pot fi accesate conform regulilor N+2, astfel că banii mai pot fi primiţi de la Comisia Europeană până la finele acestui an. Condiţia este, însă, ca proiectele să fie gata, în caz contrar nu numai că se pierd banii europeni, dar trebuie returnaţi şi cei deja încasaţi.

Guvernul are o ţintă de 80% pentru rata de absorbţie a fondurilor europene, diferenţa de 20% urmând a fi pierdută în special pe Transporturi şi Mediu. Numai că ţara noastră este departe de acest deziderat. Valoarea plăţilor totale făcute de Comisia Europeană este de 9,32 miliarde de euro până la finele lunii martie, ceea ce înseamnă 48,91% din alocările programate de către autorităţile de la Bruxelles. Valoarea plăţilor totale făcute de către Guvern către beneficiari, atât din sumele rambursate de Comisie, cât şi din împrumuturi de le Trezorerie, reprezintă, însă, 56,46% din alocările iniţiale de 19 miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor