Marile fonduri cer companiilor revizuirea modelelor de bonusare a executivilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mari manageri de fonduri din Regatul Unit cer băncilor şi marilor companii listate să-şi schimbe modelul de stimulare a managerilor astfel încât aşa-numitele beneficii pe termen lung să nu mai poată fi exercitate decât pe intervale mari de timp. 

Fidelity Worldwide Investment, Standard Life Investment şi Hermes Equity Ownership Services, trei dintre cei mai mari administratori de fonduri din Marea Britanie, solicită companiilor din Marea Britanie şi de pe întreg mapamondul să adopte un model de bonusare pe termen lung pentru executivi inspirat din cel adoptat de HSBC.

HSBC a restricţionat angajaţilor beneficiile pe termen lung

În 2011, HSBC, cea mai mare bancă după valoarea de piaţă le-a impus celor mai importanţi 100 de angajaţi să beneficieze de planurile de stimulare pe termen lung doar în momentul în care aceştia se pensionează sau părăsesc compania.

Află cum reacţionează marile fonduri europene la tensiunea din pieţe

Schimbările adoptate de HSBC au survenit după ce John Thornton, preşedintele comitetului de stabilire a bonusurilor, a fost forţat să revizuiască semnificativ sistemul de premiere a angajaţilor de top, după un conflict cu acţionarii care considerau stimulentele acordate executivilor, mult prea generoase.

Dominic Rossi, unul dintre directorii Fidelity, a declarat pentru Financial Times că va face toate demersurile necesare pentru ca modul în care sunt recompensaţi acum angajaţii de top din cadrul HSBC, să fie adoptat cât mai repede şi pe o scară cât mai largă de către alte companii.

Una dintre entităţile de renume care se află într-un astfel de proces este în prezent celebra instituţie financiară britanică Barclays, unde în cadrul adunării generale a acţionarilor din luna martie, aproape o treime dintre acţionarii companiei nu au aprobat noul plan de plată.

Află Ce sfaturi oferă Wall Street Journal pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane din Europa

Află care este instituţia financiară cu un sistem asemănător al HSBC

Singura mare instituţie financiară care are un sistem asemănător celui instituit la HSBC este Goldman Sachs, care îi obligă pe 431 dintre partenerii săi să păstreze o treime dintre acţiuni până în momentul în care se pensionează. Celor şase directori de top le este impus să păstreze 75 de procente din acţiuni până la momentul părăsirii funcţiei.

Află care sunt soluţiile propuse de Comisia Europeană pentru criza datoriilor suverane din Europa

În acest moment însă, foarte puţine dintre marile companii globale au un sistem comun de reguli cu privire la bonusarea angajaţilor de top, iar la cele care există astfel de prevederi, perioadele maxime de timp în care drepturile executivilor asupra acţiunilor care le aparţin sunt limitate, sunt de maxim trei ani.

Primele schimbări ce pot fi anticipate în acestă privinţă ar putea fi de natura lungirii perioadelor în care acţiunile primite drept bonsuri să nu poată fi tranzacţionate, de la trei la cinci ani.

De-a lungul celor mai mult de patru ani de criză, băncile au fost cel mai drastic criticate pentru atitudinea lor dinaintea crizei financiare, ele fiind dealtfel în continuare vizate de demersurile de reevaluare a planurilor şi a modelelor de stimulare şi bonusare a angajaţilor de top. 

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele