Marii retaileri dau asigurări că reducerea TVA se va regăsi în totalitate în preţurile de la raft

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reducerea TVA la alimente, băuturi nealcoolice şi servicii de alimentaţie publică de la 24% la 9%, din 1 iunie, se va regăsi în totalitate în preţurile de la raft, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). Totodată, AMRCR speră că micşorarea TVA va fi aplicată cât mai curând şi pentru celelalte produse şi precizează că măsura Guvernului va avea rezultate pozitive, mult mai mari decât cele estimate de analiştii economici.

„AMRCR consideră că reducerea TVA trebuie să ajungă în buzunarul consumatorului şi membrii asociaţiei şi-au manifestat disponibilitatea de a transferă această reducere în preţul final al produselor. Prin urmare, acesta va scădea cu cota aferentă redusă“, a declarat Dan Şucu, preşedintele AMRCR.

El a adăugat că retailerii au avut de-a lungul timpului semnale din partea consumatorilor că majorare TVA a fost cea mai mare greşeală economică a unui Guvern din ultimii 20 de ani.

„Apreciem, aşadar, intenţia de a corectă o politică fiscală care a afectat deopotrivă consumatorul şi mediul de afaceri. Ne bazăm, de asemenea, pe promisiunea Guvernului de a micşora TVA la 20% şi pentru celelalte produse, astfel încât şi clienţii care vor să cumpere pantofi, îmbrăcăminte, obiecte sanitare sau mobilă să se bucure de calitate la preţuri accesibile“, a mai spus Dan Şucu.

Membrii AMRCR precizează, de asemenea, că vor încerca să colaboreze cu prioritate cu acei producători care au înţeles importantă aplicării acestor măsuri pentru consumatorul final şi arată că cei care nu vor proceda la scăderea cotei de TVA se vor autoexclude din piaţă.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la 9%, din luna iunie, pentru toate produsele agro-alimentare, inclusiv la băuturi nealcoolice şi la servicii de alimentaţii publice. El a precizat că TVA va fi redusă la toate alimentele, fără diferenţieri, pentru o aplicare simplificată, dar şi la băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică.

Guvernul îşi menţine totodată intenţia de a reduce cota standard de TVA la 20%, din ianuarie, după ce în primul trimestru al acestui an încasările la buget sunt de 5 miliarde lei în plus faţă de trimestrul similar de anul trecut.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a fost înfiinţată în anul 2003 şi are în acest moment următorii membri: Auchan, Billa, Brico-Depot, Carrefour, Cora, Dedeman, Domo Retail, Hornbach, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Praktiker, Profi şi Selgros. AMRCR este reprezentanta României la Eurocommerce şi membră a Confederaţiei Patronale „Concordia“.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie