Marii comercianţi promit că vor ieftini pâinea proporţional cu reducerea TVA. UPDATE: Ponta promite reducerea taxei şi la alte alimente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scăderea preţurilor la raft la pâine şi produse de panificaţie va fi proporţională cu reducerea TVA pentru această categorie, de la 24% la 9%, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR). La rândul său, premierul Victor Ponta a promis că această măsură va fi extinsă şi la alte alimente.

"Ne aflăm într-o situaţie extrem de dificilă de subconsum şi suntem cu toţii de acord că o cotă mare de TVA este o frână în creşterea consumului şi implicit a bunăstării cetăţenilor. (...) Marii retaileri îşi propun să întreprindă toate demersurile care le stau la îndemână pentru ca preţurile de la raft să scadă în mod efectiv cu acelaşi procent cu care va scădea cota taxei. Ne exprimăm speranţa că această măsură va fi urmată de reducerea taxei pe valoarea adăugată la toate produsele, în aşa fel încât să se relanseze creşterea economiei, care a avut atât de mult de suferit printr-o cotă mare de TVA", se arată într-un comunicat al AMRCR.

Premierul Victor Ponta, participând la o conferinţă organizată de patronatele din industria de morărit şi panificaţie, a anunţat că măsura reducerii TVA va fi extinsă şi la alte alimente dacă proiectul cu TVA la pâine se va dovedi un succes.

"Va fi un succes nu doar al meu, ci şi al întregii industrii pe care o reprezentaţi, şi vă rog să vă gândiţi şi la importtanţa acestei măsuri pentru celelalte sectoare din economie", le-a spus premierul industriaşilor.

Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

"Măsura va contribui la reducerea evaziunii fiscale"

Potrivit directorului executiv al AMRCR, Delia Nica, măsura va contribui la reducerea evaziunii fiscale, la încurajarea producătorilor locali şi va stimula consumul.
"Un element esenţial al acestui demers este implicarea producătorilor. În consecinţă, membrii AMRCR vor continua operaţiunile comerciale cu producătorii care înţeleg să respecte şi să aplice această măsură economică", a afirmat Nica.
AMRCR a fost constituită în anul 2003 şi are ca membri pe: Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, Real, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa, Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach, OBI şi Mobexpert.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”