Mărfurile care intră în România, scanate cu 26 de sisteme noi cu raze X

0
Publicat:

Birourile vamale de frontieră vor fi dotate în următorii ani cu 26 de sisteme de scanare, primele aparate urmând să fie livrate și montate chiar la începutul anului viitor, a informat Ministerul Finanțelor.

26 de noi scannere vor fi folosite în vămi

Această măsură vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanțelor de a moderniza infrastructura vamală pentru a asigura o gestionare eficientă a frontierelor în interesul securității naționale și a pentru a consolida mecanismele de combatere a contrabandei și fraudei la frontiere.

De astăzi intrăm în linie dreaptă în lupta noastră cu eradicarea fenomenelor ilicite și în direcția modernizării și îmbunătățirii sistemului vamal, cu accent deosebit pe consolidarea eforturilor de combatere a contrabandei. Aceste scanere vor permite o verificare mai rapidă și mai precisă a conținutului mijloacelor de transport, controlul vamal al mărfurilor pentru inspectarea conținutului coletelor și al containerelor, urmând să se facă fără a mai fi necesară deschiderea lor. Alături de introducerea e-factura, e-sigiliu, și introducerea informațiilor telemetrice în sistemul de e-transport, construim un ecosistem robust care să descurajeze orice încercare de fraudă și contrabandă”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Achiziția celor 26 de scanere este parte din proiectul „Dotarea birourilor vamale de frontieră cu sisteme de scanare autovehicule și containere (sisteme de securitate) și înființarea Centrului național de analiză imagistică în cadrul căruia se vor integra sistemele de scanare autovehicule și containere din dotarea A.V.R.”, semnat în cursul zilei de luni, 4 decembrie.

„Primele sisteme de scanare vor fi livrate și instalate în următoarele trei luni. Utilizarea scanerelor va contribui la creșterea gradului de securizare a frontierei externe a UE și eficientizarea controlului autorității vamale la trecerea mijloacelor de transport. Utilizarea acestor sisteme va da AVR un avantaj în combaterea contrabandei, a fraudelor vamale și va duce, totodată, la reducerea timpului de așteptare la trecerea frontierei”, a declarat Ion Cupă, președintele Autorității Vamale Române.

Achiziția scanerelor, sprijinită prin fonduri europene

Beneficiarul proiectului este Autoritatea Vamală Română, iar finanțarea este asigurată din bugetul național și din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Programul face parte Pilonul III al PNRR - Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice, Componenta 8 - Reforma fiscală și reforma sistemului de pensii, Reforma R2 - Modernizarea sistemului vamal și implementarea vămii electronice, Investiția I4 - Implementarea vămii electronice.

Data începerii proiectului : 4 decembrie 2023

Data încheierii proiectului: 31 decembrie 2027 (31 decembrie 2026 pentru componenta finanțată prin PNRR)

Durata proiectului: 49 luni (37 luni pentru componenta finanțată prin PNRR)

Finanțare nerambursabilă (PNRR): 34.060.459 EUR.

Obiectivele generale ale proiectului sunt:

eficientizarea controlului vamal asupra mijloacelor de transport prin dotarea autorității vamale, în punctele de trecere a frontierei, cu sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule și containere);

integrarea sistemelor de securitate (echipamente de control nedistructiv) în Centrul Național de Analiză Imagistică și realizarea monitorizării în timp real a analizelor imagistice asupra rezultatelor scanărilor efectuate cu echipamentele de scanat;

îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor prestate de echipele de control operativ (în frontieră și echipe mobile) pentru asigurarea securității și siguranței cetățenilor și protejarea intereselor financiare ale Uniunii și ale statelor membre.

Activități principale ale proiectului:

dotarea birourilor vamale de frontieră cu 26 de sisteme de securitate (echipamente de control nedistructiv: scanere autovehicule și containere);

realizarea lucrărilor de investiții (construcții) pentru asigurarea respectării normelor de protecție radiologică în exploatarea echipamentelor;

înființarea Centrului Național de Analiză Imagistică și realizarea integrării echipamentelor de control nedistructiv în acesta;

formarea personalului de specialitate care va asigura operarea sistemelor de securitate.

Beneficiile aduse de utilizarea scanerelor

Utilizarea scanerelor cu raze X în controlul vamal are mai multe scopuri:

Economie: Contribuie la combaterea fraudei vamale, inclusiv a subdeclarării valorii mărfurilor, oferind astfel autorităților o modalitate eficientă de a verifica conținutul încărcăturilor.

Siguranța națională: Permite autorităților să detecteze obiecte sau substanțe periculoase, cum ar fi materiale explozive, arme sau substanțe chimice periculoase, care pot reprezenta o amenințare pentru securitatea națională.

Contrabandă: Ajută la identificarea oricăror bunuri sau substanțe interzise care ar putea fi introduse ilegal într-o țară, cum ar fi droguri, arme interzise sau alte mărfuri interzise.

Protecția mediului: Permite identificarea substanțelor sau materialelor care pot avea impact negativ asupra mediului înconjurător și care pot fi interzise sau restricționate.

Eficiența operațională: Accelerarea procesului vamal prin scurtarea timpului de inspecție manuală a fiecărui colet sau container, ceea ce duce la o desfășurare mai rapidă a operațiunilor vamale.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!